vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Ludovic Orban și Lucian Bode se duc în inspecție ”acasă” la Mihai Necolaiciuc, fost director general al CFR SA

Prim-ministrul Ludovic Orban și ministrul Transporturilor, Lucian Bode, fac vineri o vizită în comuna natală a lui Mihai Necolaiciuc, Pojorâta din județul Suceava.

Mihai Necolaiciuc listele PNL la parlamentare metroul de suprafață din București

 

Cei doi oficiali se află azi în vizită în județele Bacău și Suceava. Potrivit programului vizitei, dat publicității de Palatul Victoria, la ora 9,30 Ludovic Orban și Lucian Bode vor verifica stadiul lucrărilor la varianta ocolitoare a municipiului Bacău, iar la ora 14,00 vor participa la recepția lucrărilor variantei ocolitoare a municipiului Rădăuți.

Apoi, de la rutier se trece la feroviar. ”Ora 16,00. Vizită la obiectivul de investiții al CFR în localitatea Pojorâta, județul Suceava” – se menționează în comunicatul de presă al Guvernului. Aici, Orban și Bode se vor duce pe șantierul dintre Pojorâta și Mestecăniș, de pe secția de cale ferată 502 Ilva Mică-Suceava, mai exact la ieșirea din stația Pojorâta, unde se fac lucrări de refacție a suprastructurii feroviare în regie proprie a CFR SA.

Pojorâta, ”feuda” lui Mihai Necolaiciuc

Mihai NecolaiciucFostul director general al Companiei Naționale de Căi Ferate Mihai Necolaiciuc, condamnat la închisoare în mai multe dosare privind devalizarea companiei, își avea ”feuda” la Pojorâta.

Vila pe care o avea în localitatea natală a făcut ca presa să-i dea la vremea respectivă porecla de ”contele de Pojorâta”. Aici, Necolaiciuc avea un domeniu ce cuprindea o vilă, un teren de tenis, o mică piscină şi o seră din termopan. Ȋn 2005, după ce a început urmărirea penală împortriva sa, Necolaiciuc i-a vândut proprietatea din Pojorâta unui bun prieten, şeful Camerei de Comerţ şi Industrie din Iaşi. Iar el a fugit în SUA, via Republica Moldova – Austria.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole