vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

GALERIE FOTO Cele două noi guri de metrou la Tineretului sunt gata. Urmează recepția lucrării

Cele două noi guri de metrou la Tineretului au fost finalizate, iar acum urmează recepția lucrării, a anunțat joi Metrorex pe pagina sa de Facebook.

”Lucrările celor două noi căi de acces ale stației Tineretului sunt gata. Acestea vor fi date în folosință după finalizarea recepției, conform prevederilor legale. Astăzi comisia de recepție se întrunește pentru a vizita lucrările realizate. Menționăm că recepția este desfășurată de către specialiștii instituțiilor cu atribuții în efectuarea unui asemenea demers”, a anunțat Metrorex pe rețeaua de socializare.

Noile guri de metrou la Tineretului au costat 17 milioane de lei

Contractul privind construcția a două accese noi la stația de metrou Tineretului a fost atribuit prin licitație publică firmei SOPMET SA contra sumei de aproape 17 milioane de lei (3,8 milioane de euro).

Cele două noi accese de la stația de metrou Tineretului sunt amplasate în zona de nord a acesteia, respectiv de-o parte și de cealaltă a bulevardului Dimitrie Cantemir (înspre stația de metrou Piața Unirii).

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole