vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

EXCLUSIV Mersul Trenurilor 2019-2020. Unde ajungem mai repede cu trenul după 15 decembrie

Pe 15 decembrie intră în vigoare Mersul Trenurilor 2019-2020. Club Feroviar a studiat cele mai importante rute de transport pe calea ferată din România și prezintă relațiile pe care timpul de parcurs scade, respectiv crește, de la mijlocul lunii viitoare. O altă noutate este că patru perechi de trenuri București Nord – Constanța vor opri și în Gara Băneasa.

Adrian Bărbulescu

Mersul Trenurilor 2019-2020 modificări în mersul trenurilor hărți de zgomot la CFR

 

Cea mai semnificativă scădere a timpului de parcurs, de aproape jumătate de oră, se înregistrează pe ruta București – Suceava (Burdujeni).

În actualul Mers al Trenurilor, cea mai rapidă garnitură, IR1755, străbate distanța de 447 km în șase ore și 24 de minute. După 15 decembrie, același tren va ajunge la destinație în cinci ore și 55 de minute. În ceea ce privește cel mai lent tren, IRN1757, timpul de parcurs se reduce de la șase ore și 47 de minute la șase ore și 31 de minute.

Pe relația București Nord – Iași însă reducerea duratei călătoriei este mai puțin sesizabilă, chiar dacă până la Mărășești trenurile utilizează aceeași infrastructură, pe care ar trebui să se circule cu viteză sporită. Cel mai rapid tren pe această rută este acum IR 1661, care ajunge la destinație în șase ore și 35 de minute. După 15 decembrie, cele mai rapide vor fi IR 1665 și IRN 1667, care vor străbate distanța de 405 km în șase ore și 34 de minute. În ceea ce privește cel mai lent tren, IR 402, timpul de parcurs va scădea de la șapte ore și 24 de minute la șapte ore și nouă minute.

Pe ruta București – Sibiu, durata călătoriei cu cel mai rapid tren, IR 472, rămâne neschimbată, la cinci ore și 12 minute. Se reduce însă timpul de parcurs în cazul celui mai lent tren, IR 1529, de la șase ore și zece minute în prezent la cinci ore și 59 de minute după 15 decembrie.

Mersul Trenurilor 2019-2020. Mai multe garnituri pe ruta Constanța – Mangalia

Aproape neschimbat rămâne Mersul Trenurilor și pe relația București – Constanța. Cele mai rapide garnituri, IR 1681 și IR 1683, care nu fac opriri intermediare, au acum un timp de parcurs de o oră și 58 de minute, iar după 15 decembrie crește la două ore. De menționat însă că, de obicei, aceste trenuri ajung la destinație înainte de ora prevăzută în Mersul Trenurilor (sunt ”timpurii”, în limbajul ceferiștilor). În ceea ce privește cea mai lentă garnitură, IR 1585, ea străbate acum distanța de 225 km în două ore și 22 de minute, timp la care după jumătatea lunii viitoare se va mai adăuga un minut.

Tot începând cu Mersul Trenurilor 2019-2020, patru perechi de trenuri Interregio pe relația București Nord Constanța vor opri și la Gara Băneasa din Capitală. Aici vor opri și garniturile Regio suplimentare care vor fi introduse pentru navetiști între București Nord și Fundulea.

O altă veste bună pentru transportul feroviar vine în privința secției Constanța – Mangalia, unde după 15 decembrie vor circula 10 perechi de trenuri pe zi, în loc de opt, ca acum, și se va reduce și durata călătoriei. Acum, cel mai rapid tren, R 8389, face o oră și șapte minute. După intrarea în vigoare a noului Mers al Trenurilor, cele mai rapide garnituri – R 8385, R 8397 și R 8399 – vor avea durate ale călătoriei de o oră și un minut. Cel mai lent tren acum este R8391 (o oră și 16 minute), iar după 15 decembrie va fi R 8383 (o oră și opt minute).

Mersul Trenurilor 2019-2020. Puțin mai repede la Cluj Napoca

Cu jumătate de oră se scurtează și călătoria pe relația București Nord – Cluj Napoca, unde acum IR 1645 face nouă ore și 20 de minute, iar de la jumătatea lunii decembrie grupa de vagoane de la IR 346 va ajunge în opt ore și 50 de minute. Însă cel mai lent tren devine și mai lent. Acum IRN 1641 face 10 ore și 32 de minute, iar după 15 decembrie IR 1835 – 12 ore și 10 minute.

O ușoară îmbunătățire va fi și pe ruta București Nord – Satu Mare. Între cele două localități, există un singur tren direct pe zi – IRN 1741 – iar durata călătoriei cu această garnitură va scădea de la 14 ore și 52 de minute la 14 ore și 39 de minute.

Vești proaste pentru cei care călătoresc cu ”Trenul Foamei”

Și de aici înainte încep să curgă veștile proaste. Durata călătoriei București – Arad cu cel mai rapid tren, IR 72, crește de la 10 ore și opt minute la 10 ore și 19 minute. Cel mai lent tren, IRN 1821, va face 12 ore și 12 minute, în loc de 11 ore și 51 de minute.

Pe București Nord – Timișoara Nord timpul de parcurs va crește de la nouă ore și 10 minute, cu IR 1693, la nouă ore și 26 de minute, cu IR 72. Cel mai lent tren, IRN 1695, va parcurge distanța dintre cele două orașe în nouă ore și 55 de minute, în loc de nouă ore și 35 de minute. Trebuie menționat faptul că și acum trenurile fac mai mult decât scrie în Mersul Trenurilor, întârzierile pe Magistrala 900 fiind la ordinea zilei.

Se lungește și durata călătoriei cu ”Trenul Foamei” Iași – Timișoara, de la 15 ore și 37 de minute la 16 ore, cu IR 1833. Cea mai lentă garnitură pe această relație, IRN 1765, va face 18 ore și 16 minute, în loc de 18 ore și 12 minute. Pur teoretic.

Și pe ruta București – Galați se va face mai mult cu trenul. Acum, cel mai rapid tren este IR 1771 (trei ore și 43 de minute), iar după 15 decembrie va deveni IR 1773 (trei ore și 55 de minute). Cea mai lentă garnitură, IR 1571, face acum patru ore și 21 de minute, iar de la jumătatea lunii decembrie IR 1573 va străbate distanța în patru ore și 17 minute. O îmbunătățire de patru minute.

Trebuie menționat faptul că pe magistralele unde se mărește durata călătoriei infrastructura este fie într-o stare precară, care se agravează de la an la an, fie se află în plină desfășurare lucrări de modernizare. Acolo unde s-au mai redus timpii de parcurs, lucrările de reparații s-au încheiat și au fost eliminate unele restricții de viteză.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole