vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Marius Chiper: Mersul Trenurilor 2019-2020 va aduce scurtarea timpilor de călătorie

Mersul Trenurilor 2019-2020 va aduce scurtarea timpilor de călătorie, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, directorul general al CFR SA, Marius Chiper.

Mersul Trenurilor 2019-2020

”Acum, regula este asta: fiecare operator feroviar îşi face programul de trase pe care le va solicita în funcţie de capacitatea lui de operare. Noi suntem obligaţi să răspundem la cererea de trase pe care o fac operatorii. Din punct de vedere al managerului de infrastructură, intenţionăm să optimizăm aceste trase şi să ducem trenurile cât mai repede de la punctul A la punctul B, fără probleme, în măsura în care se poate. Aceasta va fi abordarea noastră pentru noul Mers al trenurilor”, a declarat directorul CFR SA, Marius Chiper.

Eliminarea restricțiilor de viteză se va vedea în Mersul Trenurilor 2019-2020

Potrivit acestuia, unul dintre obiectivele majore este eliminarea restricţiilor de pe magistralele de cale ferată. ”Este un proces început de colegii mei şi îl vom continua, pentru că este un demers pozitiv. Am început anul cu 442 de restricţii şi am reuşit să eliminăm până acum 354 de restricţii. Vom ajunge la finalul anului la circa 200-220 de restricţii. De ce? Pentru că apar alte restricţii. Obiectivul nostru a fost acela de a reduce la jumătate numărul de restricţii de la începutul anului. Programul va continua şi anul următor vom reduce numărul restricţiilor, dar cu siguranţă nu vor dispărea toate”, a adăugat Marius Chiper.

Directorul CFR SA a mai spus că pe Regionalele Craiova şi Timişoara (Magistrala 900) sunt identificate 85 de restricţii. ”În aceste restricţii intră şi cele cauzate de zona Balota, zona Drobeta Turnu Severin, o regiune destul de dificilă din punct de vedere al reliefului. Avem declivitate foarte mare, avem curbe foarte strânse şi acolo într-adevăr este un punct critic pe care încercăm să-l ţinem sub control. Relativ la această zonă avem în execuţie un studiu de fezabilitate pentru modernizarea secţiunii Craiova-Caransebeş şi intenţionăm să ocolim această zonă, zona Balota, cu un nou traseu pe care să îl facem printr-un tunel feroviar, am estimat noi în jur de 7-8 kilometri de tunel, care va ocoli această zonă şi va asigura o viteză de circulaţie adecvată şi o mare economie de timp pe acest tronson”, a conchis Marius Chiper.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole