vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

FOTO. Reloc SA le-a purtat noroc alb-albaștrilor în meciul Rapid-Universitatea Craiova

Vizita la societatea reparatoare de material rulant Reloc SA le-a purtat noroc alb-albaștrilor în meciul Rapid-Universitatea Craiova, disputat sâmbătă seara și încheiat cu scorul de 1-2.

”Derby-ul Rapid – Universitatea Craiova s-a terminat cu victoria alb-albaștrilor. Sperăm că le-am purtat noroc jucătorilor de la Universitatea Craiova, care ne-au trecut pragul joi la RELOC SA, unde au avut ocazia să viziteze una dintre locomotivele EA care a fost modernizată de către noi, aflându-se acum în exploatare”, se arată într-o postare de duminică de pe pagina oficială de Facebook a reparatorului de locomotive Reloc, parte a Grupului Grampet.



Înainte de meciul Rapid-Universitatea Craiova, alb-albaștrii s-au dus la Reloc

Înaintea derby-ului cu Rapid, doi dintre jucătorii Universităţii Craiova, portarul Mirko Pigliacelli şi fundaşul Marius Constantin, au mers la Reloc Craiova.

Cei doi jucători ai Universităţii le-au oferit angajaţilor companiei materiale promoţionale cu însemnele clubului din Bănie şi în schimb au recepţionat „sfaturi preţioase” despre cum se poate „deraia”  Rapidul, relatează Pro Sport.

„Am fost bucuros să văd oameni care sunt chiar pătimaşi cu Universitatea Craiova, am primit şi nişte indicaţii valoroase de la ei pentru derby. Bineînţeles, ne-au sfătuit să jucăm cu inima”, a spus Marius Constantin, cel care și-a întâlnit sâmbătă echipa pentru care a evoluat timp de șapte ani de zile.

Marius Constantin şi Mirko Pigliacelli au urcat într-o locomotivă şi au fost surprinşi plăcut să întâlnească printre angajaţii fabricii suporteri extrem de pătimaşi, unul dintre ei decorându-şi bancul de lucru cu însemnele Universităţii Craiova, având inclusiv casca de lucru „personalizată” cu stema Ştiinţei. (A.B.)

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole