vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Epidemia de coronavirus. CFR Călători, rugată de Lucian Bode să distribuie măști de protecție în trenuri

Conducerea Ministerului Transporturilor, în frunte cu ministrul demis și desemnat Lucian Bode, a recomandat CFR Călători și celorlalți operatori feroviari să distribuie măști de protecție în trenuri.

măști de protecție în trenuri

La sediul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor (MTIC) a avut loc luni dimineață, la solicitarea ministrului Lucian Bode,  o întâlnire de lucru cu toți factorii implicați  ai unităților din subordinea sau sub autoritatea ministerului, din domeniul aviatic, feroviar, naval, medical și rutier care implementează măsurile pentru limitarea și prevenirea posibilelor îmbolnăviri cu Coronavirus.

Una dintre măsurile care vor fi implementate în regim de urgență este ”posibilitatea/recomandarea  către toți operatorii aerieni, feroviari, rutieri sau navali, care desfășoară activități pe teritoriul României, să poată să pună la dispoziția tuturor pasagerilor măști de protecție”, potrivit unul comunicat dat publicității de minister.

Măști de protecție în trenuri și anunțuri în gări

Sursa citată precizează că în cadrul ședinței a fost prezentat stadiul implementării măsurilor care au fost stabilite în sarcina unităților din subordinea Ministerului și s-a constatat că toate termenele asumate au fost respectate.

O altă măsură care va fi luată de urgență este ”diseminarea de informații privind măsurile de igienă și prevenție în incinta aeroporturilor, gărilor, trenurilor, stațiilor de metrou, a porturilor sau a oficiilor poștale, elaborate de către autoritățile competente”.

De asemenea, s-a luat în calcul posibilitatea ca personalul specializat din cadrul spitalelor din subordinea MTIC (spitalele CF) să răspundă cu celeritate cerințelor venite din partea Direcțiilor de Sănătate Publică.

”Toate măsurile care sunt în sarcina MTIC, prin unitățile din subordine sau sub autoritatea sa, vor fi monitorizate și raportate cu celeritate către conducerea Ministerului și instituțiilor coordonatoare la nivel național”, se mai arată în comunicatul Ministerului Transporturilor.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole