joi, septembrie 19, 2024
spot_img

GALERIE FOTO O mașină a fost lovită de tren la Dolhasca. Șoferul a decedat

O mașină a fost lovită de tren la Dolhasca, marți la orele prânzului, accident rutier în urma căruia șoferul și-a pierdut viața.

Impactul s-a produs în zona localității Poiana, la ieșirea din Dolhasca spre Suceava. Un șofer care se afla la volanul unui autoturism marca Opel nu s-a asigurat la trecerea de nivel cu calea ferată, iar mașina a fost lovită de trenul Interregio 5411 care venea de la Bacău spre Suceava.

O mașină a fost lovită de tren. Șoferul rămăsese încarcerat

Bărbatul aflat la volan a rămas încarcerat, iar pentru a-l extrage dintre fiarele contorsionate la fața locului au fost trimise o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, dar și un echipaj al Serviciului de Ambulanță al Județului, de  tip “C”. Din păcate, după ce șoferul a fost descarcerat, medicii nu au mai putut face altceva decât să constate decesul, informează Monitorul de Suceava.

În tren erau aproximativ 40 de persoane care au fost monitorizate, dar nici una din ele nu a suferit leziuni sau alte probleme medicale. Călătorii vor ajunge la destinație cu cel puțin o oră întârziere.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole