vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

GALERIE FOTO O mașină a fost lovită de tren în județul Timiș. Traficul feroviar a fost blocat

O mașină a fost lovită de tren duminică dimineața în județul Timiș, iar traficul feroviar a fost blocat mai bine de o oră.

 

Autoturismul a fost lovit de un tren care circula pe ruta Sibiu – Timișoara.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că traficul feroviar este întrerupt pe secția de cale ferată 918 Buziaș – Timișoara, la pasajul din zona stației Chevereș, județul Timiș, unde, la o trecere la nivel cu calea ferată semnalizată cu indicatoare rutiere fără bariere, un autoturism a fost lovit de un tren care circula pe ruta Sibiu – Timișoara.

O mașină a fost lovită de tren. Șoferul s-a ales doar cu o sperietură

În jurul orei 9,30, un șofer cu BMW s-a avântat pe linii, ignorând indicatorul Stop și fără să se asigure, în apropiere de localitatea Chevereșu Mare, informează Opinia Timișoarei.

A intrat direct în trenul Interregio care se apropia, Săgeată Albastră Timișoara – Sibiu.

Din fericire, impactul nu a fost devastator, astfel că șoferul s-a ales doar cu o sperietură strașnică și răni ușoare, însă mașină i-a fost distrusă. Chiar el a sunat la 112 să anunțe accidentul.

La față locului au intervenit pompierii și ambulanță. Medicii i-au evaluat și pe cei 33 de călători aflați în tren. Din fericire, nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri.

Accidentul nu s-a soldat cu victime, iar circulația feroviară a fost reluată în jurul orei 11,00. Garnitura nu a fost avariată.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole