vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

BREAKING Mandatul lui Ovidiu Vizante a fost prelungit. Cătălin Drulă îl sfidează pe Florin Cîțu

Mandatul lui Ovidiu Vizante la conducerea CFR Călători a fost prelungit printr-o decizie a Consiliului de Administrație al operatorului feroviar de stat. Această decizie este practic o nouă sfidare a ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, la adresa prim-ministrului Florin Cîțu, care ceruse demiterea șefului de la CFR Călători, după ce un tren cu copii a stat nouă ore blocat în câmp la Fundulea.

Adrian Bărbulescu

Mandatul lui Ovidiu Vizante

Întrunit vinerea trecută, Consiliul de Administrație al CFR Călători a aprobat prelungirea cu două luni a mandatului lui Ovidiu Vizante la conducerea societății.

Trebuie menționat din capul locului faptul că, deși, formal, decizia a fost a CA, ea a fost luată de ministrul Cătălin Drulă. Acesta numește membrii Adunării Generale a Acționarilor la societățile din subordinea ministerului, care, la rândul lor, îi numesc pe cei ai Consiliului de Administrație.

Mandatul lui Ovidiu Vizante expira joi. A fost ”evaluat” în avans de Cătălin Drulă

Mandatul lui Ovidiu VizanteMandatul directorului general interimar al CFR Călători, Ovidiu Vizante, expira joi, 19 august 2021, la patru luni de la numirea sa în funcție de către ministrul Cătălin Drulă, în locul lui Dan Marian Costescu.

De altfel, Cătălin Drulă anunțase încă de la finele lunii trecute că pe 19 august va avea loc o evaluare a activității lui Ovidiu Vizante la conducerea CFR Călători. ”Există o evaluare a mandatului dumnealui. Are un mandat, conform legii, de 4+2 luni. Acest termen de 4 luni se împlinește pe 19 august. Vom avea o evaluare profesionistă, așa cum facem pentru toți managerii pe care i-am adus în Ministerul Transporturilor și vom concluziona atunci ce se întâmplă în continuare la CFR Călători”, spunea Cătălin Drulă pe 30 iulie.

”Evaluarea” a avut loc însă mai devreme.


reconversie profesională la Tarom cursuri de calificare la CENAFER angajări la Thales Systems


Situația de după deraierile de la Fetești, gestionată catastrofal

Așa arată ”peronul” pe care au fost nevoiți să coboare oamenii la Fetești

Pe 20 și 21 iulie au avut loc două deraieri ale unor trenuri de marfă, una între Dorobanțu și Basarabi, iar cea de-a doua la intrarea în stația Fetești, care au blocat circulația pe Magistrala 800 București-Constanța.

Modul cum a gestionat conducerea CFR Călători situația de după cea de-a doua deraiere a lăsat mult de dorit, pentru a folosi un eufemism. Haosul în care au fost aruncați la Fetești călătorii care se aflau în trenurile ce se întorceau de pe litoral a fost maxim.

CITEȘTE și Deraierile de la Fetești: amatorismul și dezinteresul lui Cătălin Drulă și Ovidiu Vizante și 5 greșeli majore

Trenul cu copii ținut în câmp nouă ore

FOTO Observator News

Incidentul de atunci a trecut relativ neobservat în mainstream media. Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, nu a avut nicio ieșire publică referitoare la haosul de după deraierile cu pricina.

Un alt scandal însă a căpătat mari proporții. Pe 28 iulie, trenul IRN 1921 Mangalia – Arad a acumulat peste nouă ore întârziere după ce a staționat în zona Fundulea, din cauza lipsei de tensiune în linia de contact. Trenul, plin cu copii ce veneau din tabără, a plecat la ora 19,10 din Mangalia și abia a doua zi după 8,30 a ajuns în Gara de Nord.

În loc să trimită autocare care să preia călătorii, având în vedere că linia ferată este la câteva zeci de metri de Autostrada Soarelui, conducerea CFR Călători a preferat să aștepte dimineața. După ce a plecat din Gara de Nord, locomotiva trenului s-a mai defectat de două ori.

Aroganța lui Ovidiu Vizante

Închirierea materialului rulant cercetare disciplinară la CFR Călători automotoarele sechestrate noul șef al CFR CălătoriA doua zi dimineață, directorul Ovidiu Vizante a fost sunat de jurnaliștii de la Antena 3, pe care i-a tratat cu o maximă aroganță. Redăm în continuare dialogul:

Jurnalist: De ce o locomotivă nu a ajuns timp de opt ore la acel tren blocat cu 30 de copii?

Ovidiu Vizante: Și de ce mă întrebați pe mine? Noi am pus la dispoziția CFR-ului această locomotivă. Dacă a fost un pom căzut pe linie, locomotiva nu poate, din păcate, sări peste pom. Eu vă spun ce informații am. Încercați să vorbiți cu responsabilii, cei care conduc circulația.

Jurnalist: Dumneavoastră sunteți director CFR Călători și oamenii aceia erau blocați. Nu s-a găsit o variantă? Au stat 30 de copii opt ore, abandonați în câmp.

Ovidiu Vizante: Cred că e impropriu să spuneți abandonați când toți directorii CFR Călători au încercat să găsească o soluție. Încercați dumneavoastră să găsiți la ora aceea soluții! Încercați să găsiți transbordare la ora 00:00, la 1.000 de călători, câți sunt într-un tren.

Jurnalist: Păi, nu trebuie să găsesc eu, dumneavoastră sunteți în funcție!

Ovidiu Vizante, director CFR: Eu sunt în funcție, eu iau deciziile. De ce trebuie să veniți dumneavoastră să îmi spuneți ce trebuia să fac dacă vă spun că nu se putea face?

Mandatul lui Ovidiu Vizante a fost prelungit. Florin Cîțu ceruse demiterea lui

florin citu beat la volan execuția bugetară la Ministerul Transporturilor călători lăsați să aștepte în câmp PNRR va fi aprobat

După acest incident, premierul Florin Cîțu l-a îndemnat pe Facebook, într-o postare care suna mai degrabă a somație, pe ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, să-l dea afară pe Ovidiu Vizante de la CFR Călători.

”Dacă directorul CFR ar fi lucrat la Guvern, acum era acasă”, a scris prim-ministrul pe contul său de Facebook.

Postarea premierului a fost urmată de o ieșire publică a lui Ovidiu Vizante, care și-a pus cenușă-n cap. ”Directorul CFR Călători, Ovidiu Vizante, dorește să explice contextul afirmației din această dimineață într-o discuție telefonică din presă. <A fost un moment de lipsă de concentrare pe fondul oboselii acumulate după o noapte petrecută la serviciu, sub nicio formă nu vreau să se înțeleagă că aș fi indiferent la disconfortul pasagerilor>, explică Vizante. Directorul CFR Călători asigură toți pasagerii că, mai ales în situații dificile, compania a depus și depune toate eforturile pentru a depăși dificultățile survenite cât mai rapid”, se arăta într-o postare de pe pagina de Internet a CFR Călători.

Liderii USR au făcut scut în jurul lui Ovidiu Vizante

De acum încolo, scandalul a devenit unul politic, între PNL și USR PLUS, dar ponoasele le-au tras pasagerii feroviari, la care niciun politician nu s-a gândit.

Liderii USR PLUS au făcut scut în jurul șefului CFR Călători, iar premierul Florin Cîțu a continuat atacurile la adresa acestuia și a lui Cătălin Drulă. Cea mai hilară ieșire publică a fost cea a vicepremierului Dan Barna, co-președinte al USR PLUS, potrivit căruia ar fi fost nevoie ca autocarele să fie transportate cu elicopterul pentru a ajunge lângă tren.

Restul e cancan.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole