vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Magistrala Drumul Taberei, peste jumătate dintre stații și majoritatea depourilor, adevărate pericole în caz de incendiu

După ce Metrorex a demolat chioșcurile de la metrou și pe motiv că nu au autorizații de securitate la incendiu, ies la iveală date îngrijorătoare privind situația stațiilor și a depourilor de metrou din punct de vedere al securității la incendiu. 

doru.cireasa@clubferoviar.ro

Majoritatea stațiilor de metrou și a depourilor Metrorex sunt lipsite de autorizații de securitate la incendiu, relevă răspunsurile primite de Club Feroviar de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență București și Ilfov. În mod regretabil, informațiile nu vin de la compania Metrorex care are drept sarcină transportul călătorilor în condiții de siguranță, ci de la ISU. Tentativa Club Feroviar de obținere a informațiilor de la compania de stat s-a soldat cu amânări și promisiuni de răspuns ce nu au fost respectate nici până acum, la mai mult de o lună de la formularea solicitării.

Care e situația autorizațiilor?

Răspunsul ISU arată că 32 de stații din totalul de 61, adică aproximativ jumătate sunt lipsite de autorizații de securitate la incendiu. Interesant este faptul că nici măcar stațiile date în exploatare în toamnă pe Magistrala V, precum și depoul aferent, nu au așa ceva. Stațiile ce au autorizații de securitate la incendiu sunt: pe magistrala I toate stațiile fără Gara de Nord 1, Pantelimon, Unirii 1 și Crângași, pe magistrala II toate spre nord începând cu Unirii 2, pe magistrala III toate fără Gorjului, Nicolae Grigorescu 2, 1 Decembrie 1918, Nicolae Teclu și Anghel Saligny, pe Magistrala IV nu au autorizații Basarab 1, Jiului, Parc Bazilescu, Laminorului, Străulești. Pe magistrala V nicio stație nu are autorizație (din totalul de zece stații).

La capitolul depouri, singurul ce are astfel de autorizație este Străulești, restul de cinci nedeținând așa ceva. Până acum, Metrorex nici măcar nu a depus solicitări de obținere a autorizațiilor.

 

 

 

Cineva s-ar putea gândi că stațiile și depourile respective sunt lipsite de autorizații pentru că, fie acestea nu au fost acordate de ISU București după cereri formulate de Metrorex, fie pentru că procedurile de obținere sunt în curs. Nu ne aflăm însă în niciunul dintre aceste cazuri. „În urma analizării evidențelor la nivelul instituției, nu au fost identificate documentații depuse în vederea autorizării stațiilor de metrou neautorizate din punct de vedere al securității la incendiu”, spune ISU. În patru ani, respectiv între 2015 și 2019, Metrorex a primit 114 avertismente pentru obținerea autorizațiilor și 11 amenzi în valoare de 54.000 lei în perioada 2015-2019, toate acestea aplicate fără finalitate căci, după aplicarea lor, Metrorex nu a întreprins nicio acțiune pentru autorizarea stațiilor și a depourilor.

Ministrul Transporturilor: chioșcurile prezintă probleme de flamabilitate

Situația este tristă prin prisma faptului că ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a argumentat demolarea chioșcurilor invocând pericolul prezentat de acestea în caz de incendiu. „Acele construcţii provizorii sunt ilegale sub multiple aspecte. Cel mai important este că nu au autorizaţii de construire (…) nu au dreptul legal, comercial de a ocupa domeniul public (…) este foarte important că sunt nenumărate rapoarte ISU care identifică ca problemă de siguranţă amplasarea acestor spaţii comerciale – îngustează căile de evacuare, probleme de flamabilitate”, spunea acum o lună ministrul, potrivit News.ro.

Mai mult, acum două luni, ministrul de Interne, fost ministru al Transporturilor, Lucian Bode, realiza un proiect de HG care prevedea includerea spațiilor comerciale de la metrou printre cele care necesită autorizații de securitate la incendiu. Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a lansat în dezbatere publică proiectul de modificare a HG 571 din 2016 „pentru aprobarea categoriilor de construcții și amenajări care se supun avizării și/sau autorizării privind securitatea la incendiu”. Modificările aduse menționau explicit spațiile comerciale printre cele care au nevoie de autorizație de securitate la incendiu. În actuala formă a HG 571, nu este clar dacă spațiile comerciale de la metrou au sau nu nevoie de avizare și autorizare PSI. În schimb, documentele sunt cerute stațiilor de metrou. Legiuitorul fie a considerat că dacă cineva cere avizarea și autorizare PSI o cere pentru întreaga stație, inclusiv pentru spațiile comerciale, fie a considerat că acestea sunt prea mici și neimportante pentru a li se solicita așa ceva.

Foto Ramona Alexandrescu/România Actualități

Anexa I Articolul II punctul f) menționează că trebuie avizate și autorizate PSI clădiri de tipul „gară, autogară și aerogară, cu aria desfășurată mai mare sau egală cu 600 mp, precum și stații de metrou, indiferent de aria desfășurată”.

Modificările impuse în martie de ministerul condus de Lucian Bode impun însă să fie autorizate și ”spații comerciale din stațiile de metrou”. Nota de fundamentare dată nu este foarte explicită și menționează doar că: „totodată, s-a constatat că pentru limitarea riscului de incendiu, este necesară includerea clădirilor cu funcțiuni mixte și a spațiilor comerciale din stațiile de metrou, în rândul construcțiilor pentru care se impune avizarea/autorizarea de specialitate”.

Propunerile lui Bode veneau la puțin timp după ce subiectul fusese abordat de inspectorii Corpului de Control al ministrului Cătălin Drulă. „Mai mult, toate spațiile comerciale construite după 2010 nu au aviz ISU. Unele îngreunează accesul la hidranți, altele aglomerează căi de evacuare în caz de urgență. Nici măcar nu e prima dată când se constată aceste deficiențe, dar ele nu au fost remediate”, acuzau inspectorii trimiși de ministru. Lui Cătălin Drulă i s-a ridicat astfel mingea la fileu pentru a evacua spațiile comerciale din subteran.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole