vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Ludovic Orban despre calea ferată: Peste 60% din rețea a depășit termenul de reparații

Peste 60% din rețeua feroviară a depășit termenul de reparații și avem foarte multe restricții de viteză, a declarat premierul Ludovic Orban despre calea ferată.

Ludovic Orban despre calea ferată respingerea Rovanei Plumb miniștrii Transporturilor pentru calea ferată

„Una din marile probleme pe care le avem este că reţeaua foarte mare pe care o avem de cale ferată se află în stadiu de degradare. Sunt kilometri şi kilometri, mai mult de 60% din reţeaua feroviară a depăşit termenul de reparaţii. Se circulă cu peste 1.000 de limite de viteză şu sunt în jur de 1.200 de poduri la care s-a depăşit termenul de reparaţii. Cu cât mergem mai încet cu atât ne costă mai mult. În ultimii 30 de ani calea ferată a fost tratată drept o Cenuşăreasă a infrastructurii. Trebuie să schimbăm această mentalitate”, a explicat premierul, fost ministru al Transporturilor.

Ludovic Orban despre calea ferată: România e mai lentă la infrastructură decât vecinii

Prezent luni dimineață la Forumul Capitalului Românesc, primul ministru a mai spus că deşi România are avantajul de a fi una „dintre porţile de Est ale UE” nu este la fel de rapidă în infrastructură faţă de altele aflate în aceeaşi situaţie.

„Întotdeauna am susţinut că România are un avataj uriaş de a fi o poartă de Est a Uniunii Europene, nu suntem în schimb singura poartă de Est. Din păcate alte porţi de Est se mişcă mult mai repede decât noi. Bulgaria a construit podul Calafat-Vidin înainte ca noi să finalizăm legătura între Portul Constanţa şi graniţa de Vest. Clar unul dintre obiectivele noastre este de a finaliza această legătură. Mai avem câteva obiective: Autostrada de Sud a Bucureştiului, pentru că nu poţi să închizi Coridorul 4 dacă nu faci Autostrada de Centură a Capitalei, Centură care este sufocantă în momentul de faţă”, a mai declarat Ludovic Orban.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole