joi, septembrie 19, 2024
spot_img

Regionala Constanța a CFR SA lansează lucrări de reparații pe M800

Regionala Constanța a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA lansează în perioada următoare lucrări de reparații pe M800.

lucrări de reparații pe M800 tronsoanele feroviare propuse la reabilitare licitație pentru înlocuire macazuri restricții de viteză la Gura Motrului
FOTO cu rol pur ilustrativ

În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat luni dimineață anunțul de licitație ce are ca obiect ”Ȋntreţinere şi reparaţie Coridor IV Paneuropean, tronson Lehliu-Constanţa (preţ inclus materiale, manoperă) fără utilaje grele de cale”. Valoarea totală estimată a contractului este de 1.260.356,89 lei, echivalentul a aproximativ 255.000 de euro.

Lucrările presupun înlocuirea inimilor de încrucișare și a unor piese uzate de aparate de cale apărute în procesul de exploatare, a JIL-lor care intră în alcătuirea unor aparate de cale (reprezentând șine de legătură din cuprinsul acestora), înlocuirea șinelor de rulare și contrașine la schimbătoarele de cale, precum şi refacerea continuităţii CFJ, în scopul asigurării funcţionării normale, continue şi în condiţii de siguranţă a transportului feroviar pe acest tronson. În cadrul lucrărilor de întreţinere şi reparaţie, vor fi efectuate următoarele operaţiuni principale: înlocuire inimi de încrucișare la aparate de cale tip 60 = 10 bucăți; înlocuire ace curbe și contraace drepte la aparate de cale tip 49 și 60 = 9 bucăți; înlocuire șine de legătură (JIL-uri) tip 60 = 6 bucăți./62 m; – înlocuire ansamblu CSU + șină rulare tip 49 = 2 bucăți./20 m. Durata de execuţie este de maximum 90 zile calendaristice de la data prevăzută în ordinul de începere a lucrărilor, dar nu mai târziu de 1 decembrie 2021.



Condiții de participare la licitația pentru lucrări de reparații pe M800

Pentru participarea la procedura de achiziție se solicită experiență similară. Ofertantul va declara în DUAE principalele lucrări similare realizate într-o perioadă care acoperă cel mult ultimii cinci ani în valoare individuală/cumulată de minimum 1.260.356 de lei fără TVA, la nivelul a maximum trei contracte. Lucrări similare acceptate sunt lucrări de construcţii şi/sau modernizare şi/sau întreţinere şi reparaţii infrastructură CF (linii CF), cale fără joante și în cadrul cel puțin unuia dintre contracte au fost realizate lucrări la linii CF pe care se circulă cu viteza maximă de 160 km/oră.

Garanția de participare se constituie prin virament bancar sau printr-un instrument de garantare emis de o instituție de credit din România sau din alt stat sau de o societate de asigurări, în condițiile legii. Valoarea garantiei de participare este 12.603 lei.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 7 iunie 2021, ora 15,00. Oferta trebuie să fie valabilă până la data de 7 octombrie 2021. (A.B.)

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole