vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Lucian Bode, propunere oficială a PNL la șefia Transporturilor

Trenurile de marfă fac cu câteva zile mai mult de la Curtici la Constanța decât în timpul lui Carol al II-lea, spunea acum ceva timp Lucian Bode, propunerea oficială a PNL la cârma Ministerului Transporturilor. Va reuși el să schimbe ceva „din scurt” ?

propunerea PNL pentru Ministerul Tramspoturilor
FOTO lucianbode.ro

Premierul desemnat – Ludovic Orban a anunțat componența Guvernului pe care îl va supune votului Parlamentului. Premierul a prezentat lista Guvernului, în ședința de joi a Biroului Politic Național al PNL.

Liberalul Lucian Bode, deputat de Sălaj, este propunerea PNL pentru funcția de ministru al Transporturilor (și Comunicațiilor) în Guvernul condus de Ludovic Orban. Bode este președintele Comisiei pentru Transporturi și Infrastructură din Camera Deputaților. Potrivit unie analize Hotnews.ro, de-a lungul timpului Bode a fost un critic vocal al actualului ministru Răzvan Cuc.

El a criticat puternic situația căii ferate din România. “O garnitură de marfă de la Curtici la Constanța parcurge acesta distanță în 7 zile. În comparație cu 4 zile cât parcurgea aceeași distanță pe vremea lui Carol al II-lea”, spunea anul trecut Lucian Bode, șeful Comisiei de Transporturi din camera Deputaților.

Invitat la forumul Centenar al Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane, Bode spunea despre calea ferată din România că nu o va ajunge din urmă pe cea din alte țări nici în 100 de ani, în actualul ritm.

”Am constatat că problemele căii ferate românești sunt complexe, iar soluțiile prezentate întârzie să fie puse în aplicare pentru redresarea acestui sector strategic. Știm cu toții că transportul pe calea ferată este încurajat la nivelul țărilor europene și reprezintă pentru cetățeni un mijloc de transport sigur, eficient și nepoluant. Astfel, după cum sunt convins că știți, Uniunea Europeană și-a propus ca până în anul 2050 trenul să fie principalul mijloc de transport pentru pasagerii care călătoresc pe distanțe medii de până la 300 de kilometri. Veți spune că mai avem mult până în anul 2050 sau că mai avem timp să ne aliniem la aceste cerințe. Ei bine, eu cred că dacă lucrurile se vor mișca în ritmul în care se mișcă acum sau s-au mișcat până acum, nu ne ajung nici 100 de ani să recuperăm decalajele de dezvoltare care există în prezent între noi și alte state occidentale.”, spunea el.

Bode a făcut parte din Comisia de anchetă privind activitatea SC Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM SA în perioada 2007-2018, dar și din Comisia parlamentară de anchetă privind activitatea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei.

Bode a mai ocupat funcția de Ministru al Economiei în scurtul mandat al guvernului condus de Mihai Răzvan Ungureanu.

În ultimii ani Bode a fost un puternic critic al conducerii de la Transporturi și al Companiei de Autostrăzi. „(…) în România cu echipa actuală de la Transporturi şi CNAIR niciun proiect major nu are şanse să fie dus la bun sfârşit fără blocaje, şi că “pe frontispiciul celor două instituţii scrie cu litere mari-INCOMPETENŢĂ, DEZINTERES şi MINCIUNĂ!”, scria Bode la un moment dat pe Facebook.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole