joi, septembrie 19, 2024
spot_img

Un bărbat a murit după ce a fost lovit de tren la ieșirea din stația Ploiești Sud

Un bărbat a murit în noaptea de joi spre vineri după ce a fost lovit de tren la ieșirea din stația Ploiești Sud de pe raza Regionalei București.

lovit de tren curățenia de primăvară la Regionala București

Polițiștii au fost sesizați în cursul nopții de 17 spre 18 septembrie cu privire la faptul că o persoană a fost accidentată de tren, la ieșirea din stația C.F. Ploiești Sud spre Ploiești Est, în zona kilometrului feroviar 62+400 m, informează site-ul de știri Observatorul Prahovean.

Echipa operativă a constatat că cele sesizate se confirmă, iar la fața locului a fost găsit un bărbat în vârstă de aproximativ 55-60 de ani care a fost declarat decedat de cadrele medicale. Cel mai probabil bărbatul a vrut să traverseze calea ferată, când a fost surprins de tren.

Un bărbat a murit după ce a fost lovit de tren. S-a întocmit dosar penal

Politiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Prahova au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, efectuând cercetări pentru stabilirea identității bărbatului, precum și a tuturor circumstanțelor în care s-a produs incidentul, au precizat reprezentanții IJP Prahova.

Traversarea căii ferate prin locuri nepermise este un adevărat sport național în România, iar multe dintre aceste ”aventuri” se soldează, din păcate, cu accidentări grave sau chiar decese.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole