miercuri, septembrie 18, 2024
spot_img

Logistic Park Constanța vrea să se racordeze la rețeaua națională de cale ferată

Conducerea Logistic Park Constanța are ca obiectiv conectarea la rețeaua națională de cale ferată, deoarece transportul feroviar este ecologic și mai ieftin.

Logistic Park Constanța

„Dezvoltarea viitoare a Logistic Park este gândită astfel încât, în viitor, să poată fi racordat la rețeaua națională de cale ferată. Transportul feroviar este nu doar ecologic, dar și mai ieftin decât cel rutier”, a declarat pentru Cuget Liber Cristian Pândichi, directorul comercial al parcului logistic.

Înființat în anul 2007, în vechea zonă industrială a orașului, în incinta fostei fabrici de furnire Furnirom, Logistic Park cuprinde clădiri pentru depozite și birouri, platforme betonate și parcări cu o suprafață construită desfășurată de 50.000 mp, la care se adaugă o rețea de căi de acces amenajate, cu suprafața de 40.000 mp. Parcul logistic este dotat cu toate utilitățile necesare desfășurării în bune condiții a activităților economice: apă, canal, gaze, electricitate.

Logistic Park Constanța aniversează 12 ani

„Logistic Park a împlinit 12 de existență și, la această oră, întreaga suprafață construită este închiriată. În prezent, înregistrăm un excedent de cereri pentru spații de închiriat, în suprafață totală de 7.000 de metri pătrați. De aceea, am început să construim încă o hală, de 2.000 de metri pătrați, după un proiect personalizat. Un alt proiect vizează modernizarea unei clădiri vechi, care era dezafectată. La parter vor fi amenajate spații de depozitare, iar le etaj vor fi birouri. În plus avem o rezervă de 3,5 hectare, suprafață pentru care avem un master plan de dezvoltare. Preconizăm să construim o hală de 4.000 de metri pătrați și alta de 6.000 de metri pătrați”, a declarat Cristian Pândichi.

Printre chiriașii Logistic Park se numără firme din foarte multe domenii: industria farmaceutică și industria auto, industria alimentară, prelucrarea lemnului și a metalului, servicii auto și poștale, comerțul că băuturi răcoritoare și alcoolice și multe altele.

În decurs de doisprezece ani, SC Grup DD SA, acționarul companiei Logistic Park, a investit peste 12 milioane de euro.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole