vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

VIDEO Cele două locomotive Transmontana pentru Suedia au plecat din Curtici

Cele două locomotive Transmontana pentru Suedia au plecat în această seară spre destinație, prin punctul de trecere a frontierei Curtici. Locomotivele Transmontana 044 și 045 au plecat marți seara de la fabrica Softronic din Craiova.

Adrian Bărbulescu

locomotive Transmontana pentru Suedia locomotive Softronic pentru Suedia

La Curtici, ele au fost garate în depoul societății craiovene producătoare de material rulant și au fost pregătite să fie preluate de un tren până la granița cu Slovacia. Trenul a plecat din Curtici la ora 18,00, după cum au precizat pentru Club Feroviar reprezentanții Softronic.

”Înainte trimiteam locomotivele cu însoțitori, dar acum nu mai este posibil, din cauza restricțiilor impuse în Germania și Cehia. Acum, locomotivele se transformă practic în vagoane atașate la un tren. Cu aceată ocazie mai trimitem și piese de schimb”, declara miercuri pentru Club Feroviar Cătălin Iosub, manager de proiect la Softronic Craiova.

Cum prin atașarea lor la trenuri de marfă regulate durata călătoriei ar fi fost de trei-patru săptămâni, s-a recurs la soluția unui transport special. De la granița cu Slovacia, locomotivele vor fi preluate de o altă garnitură, care le va duce până la Rostock, de unde vor fi urcate pe ferry-boat pentru a ajunge în Suedia. Ferry boat-ul a fost deja închiriat, a precizat Cătălin Iosub.

În mai vor fi livrate încă două locomotive Transmontana pentru Suedia

Acestea sunt locomotivele cu numerele 7 și 8 livrate către suedezii de la Green Cargo, apoi în luna mai urmează numerele 9 și 10. Următoarea livrare este programată pentru luna septembrie.

Operatorul feroviar suedez de marfă Green Cargo a preferat locomotivele produse la Craiova pentru că ele pot remorca trenuri de 3.700-3.800 de tone. Spre comparație, locomotivele Vectron și Traxx utilizate anterior puteau remorca garnituri de maximum 2.500 de tone.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole