vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

FOTO S-a deschis circulația pe o linie ferată modernizată din vestul țării. Deocamdată pe un singur fir

Pe o linie ferată modernizată din vestul țării, parte a Coridorului IV paneuropean, s-a deschis miercuri circulația, deoacamdată pe un singur fir.

 

Astfel, s-a deschis circulația pe firul II modernizat și electrificat (linie nouă de cale ferată, traverse noi, schimbatoare de cale noi și un nou terasament) pe o lungime de 18 km, între Km 614 și Radna (cap Y), inclusiv liniile 3 și 4 din stațiile Păuliș și Ghioroc. Lucrările fac parte din lotul 2A, Km 614 – Bârzava.

Nu este vorba de recepționarea lucrărilor, doar de finalizarea lucrărilor de modernizare pe cei 18 km, astfel încât constructorul să poată începe acum lucrările pe firul I, pe distanța respectivă, a precizat purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, Oana Brânzan.

Linie ferată modernizată de Astaldi și FCC

Și automatizarea este într-un stadiu destul de avansat pe acest tronson de cale ferată. Softul pentru loturile 2a-2b este aproape finalizat și va fi recepționat de CFR SA în lunile următoare, a declarat recent pentru Club Feroviar Claudiu Seicean, director general – Divizie Transport în cadrul Thales Systems Romania.

Este vorba despre proiectul “Reabilitarea liniei de cale ferată Frontiera – Curtici – Simeria, parte componentă a Coridorului IV Pan – European pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/oră: Tronsonul 2: Km 614 – Gurasada, subtronsonul 2a: Km 614 – Cap Y Bârzava şi 2b: Cap Y Bârzava-Cap Y Ilteu”. Contractul este derulat de asocierea Astaldi SPA – FCC Construccion – Salcelf Construzioni Edili e Ferroviare SPA – Thales Systems România.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole