vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Linia Divača-Koper primeste fonduri UE

Comisia Europeana a anuntat ca va investi suma de 109,03 milioane euro pentru dublarea liniei de cale ferata Divača-Koper. Fondurile sunt asigurate prin intermediul programului Mecanismul Conectarea Europei – MCE (Connecting Europe Facility), lansat anul acesta in luna februarie.

Potrivit Comisiei Europene, Slovenia a aplicat, initial, pentru o finantare MCE in valoare de 163,5 milioane euro, costul total al proiectului fiind de 514,1 milioane euro.

In luna septembrie, Guvernul sloven a anuntat intentia de a demara proiectul de dublare a liniei Divača-Koper, in urma votului pozitiv primit dupa referendumul organizat in acest scop. 53% dintre votanti si-au aratat sprijinul pentru derularea proiectului de cale ferata.

Actuala linie Divača-Koper nu indeplineste standardele pentru reteaua centrala, standarde adoptate de Consiliul UE in 2012 si estimate pentru a fi puse in aplicare pana in 2030. Atunci cand cel de-al doilea segment al liniei va deveni operational, distanta parcursa de transportul de marfa va fi redusa de la 44,3 km la 27 km pe sectiunea Divača-Koper, iar durata calatoriei va scadea de la 43-48 de minute pana la 15-21 de minute. Viteza de deplasare a trenurilor va creste la 100 km/h, iar capacitatea conexiunii feroviare va creste, aceasta putand permite rularea a 220 trenuri pe zi.

Linia Divača–Koper este in lungime de 50 de kilometri si realizeaza conexiunea feroviara intre capitala Ljubljana, orasul Divača si portul Koper, situat pe coasta Marii Adriatice.

Guvernul de la Ljubljana sustine ca este nevoie de dublarea liniei Divača–Koper in vederea dezvoltarii portului Koper, a Cailor Ferate Slovene si a sectorului de logistica. Facilitarea transferului unui volum semnificativ de marfuri din transportul rutier catre cel feroviar este un alt argument in favoarea dublarii liniei de cale ferata.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole