vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

EXCLUSIV Memorandum guvernamental special pentru excluderea Astra-CRRC de la licitațiile ARF

Un Memorandum guvernamental, avizat de vicepremierul Dan Barna și de ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, pare scris cu dedicație pentru excluderea Astra-CRRC de la licitațiile ARF pentru achiziția de material rulant. În documentul consultat de Club Feroviar, care va intra în ședința de Guvern de miercuri, se arată negru pe alb că se dorește eliminarea asocierii româno-chineze din procedurile de achiziție menționate.

Adrian Bărbulescu

licitațiile ARF Ordonanța pe achizițiile publice exproprierile pe Apața-Cața Guvernul a adoptat bugetul CFR SA întâlnire Ludovic Orban-patronatele din transporturi bugetele societăților feroviare contractele de servicii publice bugetul CFR Călători rectificat Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare rectificare bugetară exproprieri pentru calea ferată banii de la Strabag Departamentul pentru infrastructură

Premierului Florin Cîțu i se va pune miercuri în față un ”Memorandum privind limitarea accesului la piața de achiziții publice pentru operatorii economici din afara Uniunii Eruropene”.

În document se arată că ”legislația achizițiilor publice din România le acordă operatorilor  economici un tratament egal şi nediscriminatoriu și se asigură de implementarea de acțiuni într-o manieră transparentă şi proporțională”. Cu toate acestea, autorii Memorandumului notează faptul că în ultimii ani, la procedurile de achiziții publice din domeniul transporturilor s-a observat o creștere a numärului de ofertanți – operatori economici proveniți din spațiul extra-comunitar. Aceștia din urmă, spun semnatarii, oferă garanții reduse în ceea ce privește respectarea standardelor de calitate certificate la nivel european; standardelor de mediu și dezvoltare durabilă agreate de către statele membre ale UE; cerințelor legate de condițiile de muncă şi protecție socială; politicilor concurențiale; legislației și obligațiilor pieței europene rezultată din necunoaștere, ceea ce conduce la asumarea unor riscuri necuantificate; raportului calitate-preț optim pentru respectarea standardelor de calitate.

Operatorii extracomunitari ”afectează concurența loială la nivelul UE”

”Astfel, acești operatori economici din afara UE nu concurează, în procedurile de achiziții publice, în condiții de egalitate din cel puțin următoarele aspecte: afectează concurența loială la nivelul UE, în condițiile în care companiile extracomunitare sunt, în multe cazuri, capitalizate de către statul din care fac parte; nu este garantat accesul reciproc at operatorilor europeni în condiții egale de piață, având în vedere că acordul UE pentru Achiziții Publice nu este semnat de către statele din care acești operatori economici provin; operatorii economici din afara UE nu au certificări/experiență de lucru pe baza normelor și reglementărilor europene în ceea ce privește mediul (de exemplu, reałizarea de activități de construcție în arii protejate) sau sănătate și securitate în domeniul muncii. Practica ultimilor ani în procedurile de achiziții publice din domeniul transporturilor au evidențiat o serie de deficiențe din categoria menționată mai sus, care pot periclita decisiv investițiile publice în infrastructură”, se arată în documentul citat.

Materialul rulant, confundat cu infrastructura

În continuare, se dau exemple din domeniul transporturilor rutiere, referitoare la proiecte de infrastructură. Apoi, în textul Memorandumului se trece la domeniul feroviar, unde materialul rulant este confundat (voit sau nu) cu infrastructura: ”Aceeași situație afecteazà și sectorul feroviar, pentru care sunt inițiate achiziții publice de modernizare și reînnoire în vałoare de aproximativ 1 miliard EUR (achiziția de rame electrice regionale și inter-regionale), în care ofertantul, operator economic din spațiul extra-comunitar, cu oferta de preț cea mai scăzută, nu poate face dovada experienței anterioare în respectarea standardelor de calitate omologate la nivel european, dar blochează procedura de achiziție publicà prin contestații repetate”.

Licitațiile ARF, amânate succesiv. Guvernul legitimează tărăgănările lui Gigi Gavrilă

licitațiile ARF reproșuri la adresa lui Gigi Gavrilă alegeri prezidențiale în Republica Moldova licitația de rame electrice RE-IR achiziția de automotoare deturnare de fonduri la CFR Călători

Chiar dacă ofertantul nu este nominalizat, exprimarea este fără urmă de echivoc: este vorba de chinezii de la CRRC, asociați cu românii de la Astra Vagoane Călători Arad. Dacă acest document va deveni literă de lege, prin adoptarea unei Ordonanțe de Urgență pe 3 februarie, așa cum se precizează, acțiunile de până acum ale președintelui Autorității pentru Reformă Feroviară, Gigi Gavrilă, vor fi legitimate de Guvern. Numit în funcție de fostul premier PSD Viorica Dăncilă, el nu a fost înclocuit de succesorii acesteia – Ludovic Orban și Florin Cîțu – cu toate că licitațiile pentru achiziționarea de rame electrice trenează și riscăm să pierdem banii europeni.

Că prevederile viitorului act normativ se vor aplica retroactiv este precizat explicit: ”Prezenta lege se aplică inclusiv procedurilor de atribuire în curs de desfăşurare la data intrării în vigoare a prezentei legi”.

CITEȘTE și G4Media. Chinezii spun „adio” la licitațiile de rame electrice, metrou și căi ferate din România

Conferinţa de Infrastructură 2021

Anul European al căilor ferate valorifică potențialul transportului feroviar

Organizată de data aceasta în format online, Conferința de Infrastructură 2021 va continua tradiția evenimentelor trecute, de a aduna la același prezidiu atât administratori de infrastructură feroviară, cât și companii care execută construcția sau modernizarea infrastructurii feroviare.

Aceștia vor analiza și prezenta proiectele finalizate până acum, pe cele în derulare, dar și pe cele ce urmează să fie licitate sau pentru care se vor semna noi contracte de finanțare.

ÎNREGISTRARE

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole