vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Licitație la Regionala Timișoara, în valoare de patru milioane de lei, pentru întreținere și reparații linii

O licitație la Regionala Timișoara, cu o valoare estimată la patru milioane de lei, pentru întreținere și reparații linii, a fost lansată marți în SICAP.

licitație la Regionala Timișoara

Licitația deschisă se organizează pentru patru loturi – 1. Consolidare linia 7 stația Călan Băi, 2. Reparație linia II directă cap Y stația Orșova km 388+165-km 388+380, 3. Consolidare linia 5 stația Petroșani, 4. Consolidare linia 2 stația Mehadia.

Pe lotul 1, lucrările constau din uniformizarea tipului de șină, înlocuirea traverselor de lemn normale, a traverselor de lemn speiale pentru aparatele de cale precum și a traverselor de beton necorespunzătoare în vederea reducerii liniei în parametrii normali de funcționare pentru circulația trenurilor de călători și marfă cu viteză stabilită de 30km/h și sarcină pe osie de 21 t/osie.

Pe lotul 2, se va acționa pentru ridicarea restricției de viteză, respectiv remedierea defectelor existente și reparația întregului capăt Y al stației Orșova. Este necesară executarea lucrărilor de înlocuire traverse lemn normale, traverse lemn speciale pentru aparatele de cale, traverse beton, înlocuiri JIL-uri, cât și realizarea stratului de repartiție din balast pe zonă aparatelor de cale și a panourilor de cale adiacente.

La lotul 3, lucrările necesare a se executa sunt: demontarea suprastructurii de linii ferate normale tip 49, prindere indirectă, traverse de lemn; amenajare platformă în stație prin decapare inclusiv evacuarea pământului rezultat; pregătirea platformei pentru așternerea pietrei sparte; montarea suprastructurii de linii ferate normale tip 60, prindere indirectă, traverse de beton T17 și traverse lemn și a JIL-urilor tip 60 de 15m; completarea de piatră spartă și efectuarea burajelor tehnologice.

Pe lotul 4, lucrările necesare a se executa sunt: scoatere din cale a panourilor de linie normală, șină tip 45, prindere mixtă, traverse de lemn pe lungimea de 424 m, săpătura mecanică cu autogreder pe toată lungimea liniei, finisarea manuală a platformelor, montarea suprastructurii de linii ferate normale tip 49, pe traverse de lemn și pe traverse de beton, descărcare piatră spartă, execuție buraje tehnologice.

Licitație la Regionala Timișoara. Se cere garanție de participare

Garanţia pentru participare este de 13.020,94 lei fără TVA pentru Lotul 1, de 8.374,69 lei fără TVA pentru Lotul 2, de 12.150,53 lei fără TVA pentru Lotul 3 și de 7.312,01 lei fără TVA pentru Lotul 4 pentru o perioadă de valabilitate de 120 zile de la data și ora limită de depunere a ofertei.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 27.08.2019, ora 15:00. Oferta trebuie să fie valabilă până la 27.12.2019.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole