vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

La Botoșani, tramvaiele vor fi înlocuite cu autobuze

Primarul Botoșaniului, Cătălin Flutur, spune că va propune Consiliului Local ca tramvaiele să fie înlocuite cu autobuze, pe durata lucrărilor de reparație la liniile de tramvai.

Edilul-şef a precizat că Eltrans SA, compania Consiliului Local care gestionează transportul cu tramvaiul, va achiziţiona în leasing operaţional, în chirie, nouă autobuze care vor circula pe aceleaşi rute ca tramvaiele, potrivit ziarulevenimentul.ro.

„S-ar părea că cel puţin în ceea ce priveşte transportul public local am găsit o soluţie, iar în şedinţa de Consiliul Local de pe 30 iulie vom veni cu ea în faţa consilierilor să fie aprobată. Vom începe să facem mai devreme transport cu autobuzele luate în leasing operaţional chiar dacă sunt nişte impedimente pe zonele unde se dublează operatorii există acest impediment dat de lege, încercăm această soluţie să venim cu aceste autobuze pe care să le luăm şi care care vor funcţiona pe toată perioada din momentul în care le achiziţionăm până la finalizarea lucrărilor la linia de tramvai. Orice autobuz care va circula trebuie să îndeplinească condiţiile cerute de lege”, a declarat Cătălin Flutur.

Ministerul Dezvoltării are în derulare o achiziţie publică de nouă tramvaie pentru municipiul Botoşani, iar Primăria aşteaptă să semneze şi un contract de finanţare de 20 milioane euro pentru înlocuirea căii de rulare, a firelor şi stâlpilor.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole