vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Ioan Pintea anunță când vom ajunge să reînnoim 800 km de cale ferată pe an

Directorul general al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA a prezentat marți, la Conferința de Infrastructură organizată de Club Feroviar, programul de refacție a infrastructurii pe următorii 15 ani. Astfel, se va porni de la 70 km de cale ferată incluși în programul de refacție în primul an, pentru ca în cel de-al 15-lea să ajungem la 800 km. La rândul lui, directorul general al AFER, Iordan Vintilă, a subliniat importanța economică a adoptării normelor europene de interoperabilitate.

Adrian Bărbulescu

km de cale ferată

Transportul feroviar este cel mai ecologic și cel mai economic mod de transport. Astfel, raportul volumului de transport pe kilometru de infrastructură este de 10/1 în favoarea transportului feroviar comparativ cu cel rutier.

Și la ceilalți indicatori, tot calea ferată este în avantaj net. Raportul este de 1/11 în ce privește consumul de energie pe unitatea de transport, de 1/92 dacă luăm în calcul numărul accidentelor la un milion de călători km și de 1/10 la emisiile de gaze cu efect de seră pe unitate de transport.

Dacă vorbim de costurile externe generate de transportul feroviar, ele sunt de numai 0,46 miliarde de euro pe an, în comparație cu 21,2 miliarde de euro pe an la transportul rutier. Rata de recuperare de la utilizatori a costurilor externe este de 55% la transportul pe calea ferată, față de doar 16% în cazul celui pe șosea.

Cel mai important aspect este însă faptul că pe calea ferată toți operatorii își plătesc tarifele de utilizare a infrastructurii, ceea ce este departe de a se întâmpla în cazul transportului rutier. Costurile externe generate de netaxarea operatorilor de transport rutier ajung anual la 17,76 miliarde de euro, echivalentul a 5,7% din PIB, potrivit prezentării făcute de Ioan Pintea.

Japonia transportă într-o zi mai mulți călători decât România într-un an

Veniturile din transportul feroviar cresc pe măsură ce se majorează intensitatea traficului, în vreme ce avansul cheltuielilor este mult mai redus.

Astfel, se ajunge la un punct în care transportul feroviar nu mai are nevoie de subvenții din partea statului. Din nefericire, însă, a punctat directorul general al CFR SA, aproape peste tot în lume sunt necesare subvenții. Cu o singură excepție, a subliniat Ioan Pintea, și anume Japonia. În Țara Soarelui Răsare, pe căile ferate circulă zilnic 65 milioane de călători, adică jumătate din populația țării, în vreme ce în România în decursul unui an de zile se înregistrează un nivel de 55 milioane de călători.

Transferul pe calea ferată generează creștere economică

Transportul feroviar are o eficiență net superioară în comparație cu transportul rutier, care din păcate nu este valorificată din cauza distorsiunilor existente pe piață.

Transferul modal către calea ferată a doar 10% din volumul transportului rutier ar genera la nivel național economii de minimum 1,5 miliarde de euro pe an. În aceste condiții, reabilitarea transportului feroviar și transferul modal masiv de la rutier spre calea ferată reprezintă soluția pentru implementarea în domeniul transportului din România a Pactului Ecologic European (Green Deal).

În primul an vom reînnoi 70 km de cale ferată, în cel de-al 15-lea vom ajunge la 800 km

Creșterea competitivității transportului feroviar pe piața internă este unul dintre obiectivele majore ale CFR SA. În acest sens, sunt stabilite 29 de acțiuni strategice prioritare și 34 de măsuri (proiecte) prioritare.

Reînnoirea infrastructurii, cu bani de la bugetul național și din fonduri europene, prin PNRR, este un program care a fost gândit pe un orizont de 15 ani de zile. Numărul de km de cale ferată incluși în program va crește gradual, de la 70 în primul an la 800 în cel de-al 15-lea. Programul asigură recuperarea în 15 ani de zile a 85% dintre restanțele actuale privind reînnoirea liniilor curente și directe.

Un alt obiectiv major al CFR SA este integrarea în Spațiul Unic European. Aici vorbim de opt obiective strategice prioritare și de 26 de măsuri (proiecte), printre care se numără inclusiv susținerea mobilității militare. Pe teritoriul României, Ramura nordică a Coridorului 4 are o lungime de 1.461 km, iar cea sudică de 487 km.

Interoperabilitatea îmbunătățește competitivitatea cu celelalte moduri de transport

km de cale feratăDar despre integrarea în Spațiul Unic European a vorbit mult mai detaliat directorul general al Autorității Feroviare Române (AFER), Iordan Vintilă.

El a subliniat faptul că normele naționale contradictorii în domeniul feroviar constituie un obstacol în calea mobilității pe continentul European. Astfel, apare nevoia de a accelera și prioritiza mai bine procesul de elaborare a reglementărilor specifice și în special a specificațiilor tehnice de interoperabilitate, a spus directorul general al AFER.

Interoperabilitatea contribuie la furnizarea unor servicii publice îmbunătățite pentru cetățeni, iar pentru companii – asigurarea de servicii one stop shop. Pe scurt – costuri mai scăzute pentru companii. ”Fragmentarea reglementărilor feroviare acționează ca o barieră în cale furnizării transfrontaliere a serviciilor”, a punctat Iordan Vintilă.

Permise internaționale pentru mecanicii de locomotivă

Șeful AFER a precizat că interoperabilitatea nu trebuie gândită numai în context european, ci și în context internațional. Astfel, permisele mecanicilor de locomotivă, care sunt emise de Agenția Feroviară Europeană (ERA) se dorește a fi internaționalizate.

”Trebuie stabilite relații bilaterale și multilaterale cu autorități de aceeași anvergură din afara Uniunii Europene”, a subliniat Iordan Vintilă.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole