joi, septembrie 19, 2024
spot_img

Ion Rădoi îi replică lui Cătălin Drulă: ”N-are decât să închidă Magistrala 5”

Președintele Unitatea – Sindicatul Liber Metrou, Ion Rădoi, a reacționat joi seara la declarațiile făcute de ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, care a anunțat concedieri la Metrorex.

Ion Rădoi Scandalul de la Metrorex

”Noi avem deficit de personal de peste 1.000 de salariați. Dacă vrea să facă disponibilizări, n-are decât să închidă Magistrala 5. Avem de-a face cu un om nepregătit în domeniu, care nu cred că merită să dețină acest post, atât timp cât face asemenea declarații”, a declarat Ion Rădoi pentru Club Feroviar.

El a evitat să anunțe că va fi declanșată o grevă la metrou, însă nici nu a exclus o asemenea posibilitate. ”Oamenii nu știu cum vor reacționa când vor afla o asemenea veste. Pe de altă parte, amânarea aplicării Statutului personalului feroviar îi afectează atât pe angajații de la metrou, cât și pe cei de la calea ferată. Probabil că atât metroul, cât și CFR îți vor uni forțele. Vom decide asupra acestui lucru săptămâna viitoare”, a mai spus liderul sindical.

Ion Rădoi îl felicită pe Drulă pentru schimbarea componenței CA

În altă ordine de idei, Ion Rădoi l-a felicitat pe Cătălin Drulă pentru schimbarea componenței Consiliului de Administrație: ”Îi mulțumesc că a schimbat Consiliul de Administrație, lucru pe care noi l-am cerut de mult timp. Este pentru prima oară când ministrul cuplează la o propunere a Sindicatului de la metrou”.

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat joi după amiază că vor avea loc concedieri la Metrorex dacă nu se reduc salariile. El a făcut publică o parte dintre concluziile raportului Corpului de Control al ministerului referitor la situația de la societatea de transport subteran. Totodată, a fost numit și un nou Consiliu de Administrație al societății. (Adrian Bărbulescu)

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole