miercuri, septembrie 18, 2024
spot_img

VIDEO. Încep lucrările legăturii feroviare Ungaria – Serbia

Un tren încărcat cu echipamentele necesare pentru construcţia căii ferate Ungaria-Serbia a ajuns, joi, în Belgrad, potrivit China Radio International (CRI).

transport feroviar China

Trenul ar fi plecat în urmă cu o lună din Jinan, provincia Shandong și a trecut prin Mongolia, Rusia, Belarus, Polonia şi Ungaria, informează postul oficial chinez de radio. Este vorba despre o nouă linie pentru transportul feroviar de mărfuri între China şi Europa. Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, adjunctul ministrului chinez al Comerţului, Qian Keming şi ambasadorul chinez la Belgrad, Chen Bo, au fost prezenţi la ceremonia de primire.

Președintele Serbiei a precizat că toate echipamentele sunt în conformitate cu standardele europene, iar lucrările tronsonul de pe teritoriul sârb vor fi finalizate înainte de sfârșitul anului 2022. După darea în funcţiune a căii ferate, conexiunea între Serbia și centrul Europei va fi mai rapidă.

Linia feroviară Ungaria-Serbia este un proiect pilot în cadrul inițiativei chineze “O centură, un drum” şi a cooperării China-Europa Centrală şi de Est.

 

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole