vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Violent incendiu la locomotiva unui tren de călători care circula pe ruta Brașov – București

Un violent incendiu la locomotiva unui tren de pasageri care circula pe ruta Braşov – Bucureşti a izbucnit în cursul după amiezii de miercuri.

incendiu la locomotiva incendiu la Constanța

Potrivit ISU Prahova, un incendiu violent a cuprins o locomotivă în gara Buda, din localitatea Ariceştii Rahtivani.

”Trenul este de călători, InterRegio 1631, cu trei vagoane şi circula pe ruta Braşov-Bucureşti. La sosirea echipajelor la locul intervenţiei, incendiul se manifesta la compartimentul compresor. Preventiv, au fost evacuaţi aproximativ 350 de călători, care sunt în afara oricărui pericol”, a transmis ISU Prahova.

Incendiu la locomotiva unui tren. Două autospeciale, la fața locului

Sursa citată a precizat că la locul evenimentului s-au deplasat două autospeciale de stingere, o autospecială de stingere cu azot şi o ambulanţă SMURD.

Călătorii au fost transbordaţi în alte două trenuri şi și-au continuat drumul.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole