vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Eugen Teodorovici despre crearea unui holding la CFR: ”Adică să reparăm ce a stricat Băsescu”

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat joi că ia în calcul ideea creării unui holding la CFR, care să reunească societățile de stat din domeniul feroviar. Vice prim-ministrul nu a ratat ocazia de a-l ataca pe Traian Băsescu, pentru ce a făcut în mandatul său la Ministerul Transporturilor.

Adrian Bărbulescu

holding la CFR

Eugen Teodorovici a participat joi, alături de ministrul Sănătății, la ședința de plen a Consiliului Economic și Social (CES), în care s-a luat în discuție proiectul de rectificare bugetară pentru acest an.

Iulică Măntescu, președintele Federației Mecanicilor de Locomotivă și membru al CES, a susținut majorarea compensației la CFR Călători, ”dacă nu chiar la această rectificare, măcar la următoarea”. El a arătat că, în condițiile în care nu dispune de toată compensația pentru acest an (lipsesc 400 milioane de lei – n.red.), conducerea CFR Călători a blocat livrările de tranșe lunare către CFR SA. Astfel, potrivit liderului sindical, în doar câteva luni s-au acumulat datorii de 200 milioane de lei către gestionarul infrastructurii, în contul tarifului de utilizare a infrastructurii (TUI).

”Avem o cale ferată subfinanțată, cu salariați prost plătiți. La CFR SA trebuie să se găsească o soluție pentru salarii. Din cei 1,26 miliarde de lei bani alocați pentru mentenanță, 90% se duc în salarii. Bugetul CFR SA trebuie să aibă trei componente: bani pentru infrastructura mare, bani pentru mentenanță și bani pentru salarii”, a spus Iulică Măntescu.

Ideea înființării unui holding la CFR va fi discutată săptămâna viitoare

După ce a fost invitat de mai multe ori să se pronunțe asupra problemelor din sectorul feroviar, Eugen Teodorovici a spus că va avea săptămâna viitoare o discuție pe această temă cu conducerea Ministerului Transporturilor, cele ale companiilor din domeniu și cu sindicatele.

Ulterior, a intervenit și președintele Federației Sindicale Drum de Fier, Florin Dobrescu, care a atenționat asupra faptului că dacă nu sosește compansația la CFR Călători se pune în pericol plata salariilor pentru cei 24.000 de angajați ai CFR SA. ”Dacă facem holding e bine?”, a intervenit Eugen Teodorovici. ”Da”, a răspuns Florin Dobrescu. ”Adică reparăm ce a stricat Băsescu”, a mai spus ministrul Finanțelor.

Într-un final, după discuții furtunoase, proiectul de ordonanță pentru rectificarea bugetară pe 2019 a primit ”aviz favorabil cu observații”, cu doar două voturi împotrivă și o singură abținere.

Problema creării unui holding la CFR a fost reluată de Eugen Teodorovici și în curtea sediului CES, după terminarea ședinței de plen. ”Organizarea de tip holding a fost un mecanism care a funcționat în anii 90 și a fost foarte eficient, până când un fost ministru al Transporturilor a renunțat la ea”, a spus ministrul, făcând, evident, referire la Traian Băsescu, care în 1998, când era ministrul Transporturilor, a divizat Societatea Națională a Căilor Ferate Române.

Întrebat de Club Feroviar cum se rezolvă problema imediat a ”găurii de 400 milioane de lei” din bugetul CFR Călători, până la crearea sau nu a unui holding, ministrul a răspuns: ”Nu Ministerul Finanțelor alocă fondurile între entitățile aflate în coordonarea unui minister. Problema ține strict de Ministerul Transporturilor”. Eugen Teodorovici i-a sugerat astfel elegant lui Răzvan Cuc să ia bani de la alte entități din subordinea Ministerului Transporturilor pentru a acoperi compensația pentru transportul feroviar de călători.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole