vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

FOTO Munți de gunoaie pe calea ferată, la intrarea în Târgu Jiu. Garda de Mediu a dat amenzi

La intrarea în municipiul Târgu Jiu sunt munți de gunoaie pe calea ferată, motiv pentru care comisarii Gărzii de Mediu au dat amenzi.

Mormanele de gunoi împânzesc calea ferată, în zona Pandurașu, la intrarea în municipiul Târgu Jiu.

„Astăzi (luni – n.red.), comisarii Gărzii de Mediu Gorj au verificat zonele aferente căii ferate de la intrarea și ieșirea din orașul Târgu Jiu, unde s-au constatat abandonări de deșeuri. În urma verificărilor din teren, au fost deja identificate anumite persoane care au săvârșit aceste fapte. Acestea vor fi sancționate cu amendă în valoare de până la 6 000 de lei. Cercetările vor continua“, a transmis conducerea Gărzii de Mediu Gorj, citată de site-ul local Ecoul Gorjului.

Și la intrarea în București sunt gunoaie pe calea ferată

Nu numai la Târgu Joi calșea ferată este străjuită de gunoaie, ci și la București. Când mergi cu trenul de la București la Constanța, este imposibil să nu vezi munții de gunoi la Dragonul Roșu, chiar pe marginea căii ferate, în dreptul complexului comercial cu mărfuri chinezești.

Aceste mormane de gunoi s-au format în ani de zile și nimeni nu a venit să asaneze zona, darămite să mai aplice și niște amenzi pentru cei surprinși în fapt. Mai toți patronii de magazine din complexul comercial Dragonul Roșu au ajuns la concluzia că este mult mai la îndemână să arunce ce le prisosește peste gard, lângă calea ferată, decât să încheie un contract cu o firmă de salubrizare care să preia gunoiul.

Alăturat, o filmare realizată de Club Feroviar la începutul acestui an.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole