Datele oficiale ale operatorului francez de stat relevă faptul că nu a fost niciun an fără grevă la SNCF din 1947 și până în prezent. În România, ultima grevă generală la CFR a avut loc în 2005, pe vremea când Ministerul Transporturilor era condus, culmea!, de un ceferist.
Adrian Bărbulescu
Sâmbătă, 20 decembrie 2019, greva pe termen nelimitat declanșată de feroviarii din Hexagon în semn de protest față de reforma pensiilor a intrat în a 17-a zi.
Fără îndoială, mobilizarea a scăzut față de prima zi de conflict de muncă, atunci când un feroviar din doi a încetat lucrul, dar ea rămâne suficientă, cu precădere în rândul mecanicilor de locomotivă, pentru a limita puternic traficul în perioada sărbătorilor de iarnă.
Direcția de Resurse Umane a operatorului feroviar francez de stat a făcut o statistică a zilelor de muncă pierdute din cauza mișcărilor sociale derulate în perioada 1947-2018. Mai înainte de această dată, arhivele sunt incomplete. În perioada de 72 de ani analizată, grupul nu a cunoscut nici măcar un an fără conflict social.
1968, anul cu cea mai puternică grevă la SNCF
1956 este anul în care SNCF a pierdut cele mai puține zile de lucru pe angajat (0,01), cu 2.500 de zile de grevă făcute de peste 360.000 de feroviari. Pe următoarele locuri se clasează 1952 (0,03) și 1959 (0,04).
Anul în care SNCF a fost cea mai afectată de greve a fost 1968, cu 14,63 zile pierdute pe angajat, adică aproape 4,7 milioane de zile de grevă făcute de aproape 320.000 de feroviari. Anii 1953 și 1947, marcați de o serie de greve de amploare în societatea franceză, completează podiumul, cu 7,52, respectiv 6,49 zile de muncă pierdute pe angajat. Marile greve din 1995 s-au tradus în 5,82 zile pierdute pentru fiecare angajat, adică puțin peste un milion de zile de grevă în care au fost angrenați 180.000 de salariați.
Aceste diferențe se exlică prin importanța diferită a conflictelor sociale, notează France TV Info. Unele au fost conflicte de muncă la nivel național, cum ar fi cel din 1995, protest față de reforma legii ensiilor. Altele au fost greve izolate, în anumite regiuni, în anumite sectoare sau declanșate de ocupanții anumitor posturi din SNCF
În iarna 1986-1987, patru săptămâni de grevă la SNCF
În iarna 1986-1987, greva a durat patru săptămâni și s-a prelungit și în timpul sărbătorilor de iarnă. Atunci, feroviarii au protestat față de modificarea grilei salariale. În 1997, doar controlorii de bilete au făcut grevă timp de zece zile, cerând angajări și prime mai mari. În 2010, SNCF se confruntă cu o primă grevă, în aprilie, față de reorganizarea diviziei de marfă, iar în octombrie feroviarii au oprit lucrul pentru a protesta față de reforma legii pensiilor. În 2014, greva a durat două săptămâni – contra reformei feroviare.
Printre cei zece ani în care grevele au fost cele mai puternice la SNCF, se află patru din ultimul deceniu (2018, 2010, 2007 și 2016) și patru îniante de 1980. Lăsând la o parte câteva conflicte majore, numărul de zile de grevă făcute de feroviarii francezi în fiecare an pare să fi scăzut din anii 1980 și până acum. Dar această scădere matematică este în parte consecința diminuării numărului de personal în cadrul companiei, de la 462.300 în 1947 la 142.236 în 2018.
Mișcările greviste din anii 90, conduse de Mihai Siromașcenco
Dar să vedem cum au stat lucrurile în România în materie de greve feroviare. Între 1947 și 1989 nici nu se punea problema de întrerupere a lucrului, dar fiind că România era sub dictatură comunistă, iar mișcările greviste, cum au fost cele ale minerilor din Valea Jiului din anii 70 sau cea a muncitorilor brașoveni din 1987 erau reprimate sângeros.
Mișcări greviste ale ceferiștilor au apărut la începutul anilor 90, sub conducerea lui Mihai Siromașcenco, liderul Federației Sindicale Mișcare-Comercial din recent înființata Societate Națională a Căilor Ferate Române. Apoi, o altă mișcare revendicativă a apărut atunci când autoritățile au decis să scoată din SNCFR întreprinderile de material rulant (IRMR). Muncitorii de la Atelierele CFR Grivița, dar și alții sosiți din țară au luat cu asalt Ministerul Transporturilor, cu bâte și pietre din caldarâm, vrând să-i ceară socoteală ministrului Paul Teodoru, care se baricadase în biroul său de la etajul 1 al Palatului CFR. După acest moment, autoritățile au decis să construiască gardul de fier care există și acum în fața ministerului.
”Popeye Marinarul, ne-ai mâncat salariul”
După Paul Teodoru, la conducerea Ministerului Transporturilor a venit Traian Băsescu, al cărui mandat a fost marcat de numeroase mișcări greviste la calea ferată, mai ales atunci când s-a trecut, în 1998, la divizarea SNCFR. Lozinca ”Popeye Marinarul, ne-ai mâncat salariul” scandată de ceferiști a rămas în istorie.
Dacă la începutul anilor 90 Federația Mișcare Comercial era port-drapelul greviștilor, acum lucrurile stăteau cu totul altfel. Noul lider al acesteia, Ion Molea, era cunoscut ca spărgător de grevă, pentru că, de fiecare dată, la câteva zile după întreruperea lucrului se ducea și semna un acord cu conducerea ministerului, fără să-i informeze și pe președinții celorlalte federații sindicale feroviare.
În 2000, odată cu câștigarea alegerilor de către PDSR, la Ministerul Transporturilor vine Miron Mitrea. Mandatul său de patru ani este unul relativ liniștit, grație încheierii de către Guvern a unui acord social cu marile confederații sindicale. Mișcările greviste sunt izolate și de scurtă durată.
Ultima grevă generală, în ministeriatul ceferistului Gheorghe Dobre
Odată cu schimbarea puterii politice, în 2004, când la Palatul Cotroceni vine Traian Băsescu iar la Palatul Victoria Călin Popescu Tăriceanu, scânteia grevistă se aprinde din nou la calea ferată. Culmea, prima grevă generală puternică (dar și ultima, până acum) are loc în mandatul de ministru al Transporturilor al lui Gheorghe Dobre, de formație ceferist. Trebuie menționat faptul că în iunie 1990, pe când era șeful Regionalei Craiova, el a fost cel care a dat drumul trenurilor cu mineri către București.
În vara lui 2005, Curtea de Apel București a decis să suspende greva ceferiștilor, iar protestul, aflat în cea de-a 23-a zi, a trebuit să înceteze. Potrivit declarațiilor făcute la acea vreme de Gheorghe Dobre, greva feroviarilor a provocat societăților CFR Călători și CFR Marfă pierderi în valoare de aproximativ 300 miliarde de lei (30 milioane de lei noi). Sindicaliștii au respectat legea, asigurând circulația unei treimi din trenuri, adică 413 trenuri personal, 18 accelerat, 24 de trenuri rapid și tot atâtea internaționale și 14 Intercity.
Din 2005 și până acum nu a mai avut loc în România nicio grevă generală la nivel național. Mișcările greviste au fost locale și de scurtă durată.
