vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Discursul lui Ghinea despre PNRR, schimbat la 180 de grade. Brusc, autostrăzile au ”înverzit”

Vicepremierul Dan Barna a anunțat luni seara sumele pe care România le va cere la Bruxelles prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Pentru prima oară în 30 de ani, cerem mai mulți bani pentru calea ferată decât pentru autostrăzi, însă nu pentru că politicienii noștri ar fi devenit peste noapte proeuropeni și, în consecință, pro-feroviar, ci pentru că vor să ”fenteze” Comisia Europeană.

Adrian Bărbulescu

Ghinea despre PNRR bugetul de stat pe 2021 PNRR la Bruxelles

Dan Barna a declarat luni seara că PNRR se află într-o stare avansată, urmând ca cei din coaliţia de guvernare să aibă o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis, apoi acest Plan va fi pus în dezbatere publică, pentru ca în final să fie transmis la Bruxelles.

Vicepremierul a anunțat și sumele estimative care vor fi solicitate Comisiei Europene pentru fiecare domeniu: ”Sunt sume de miliarde. La infrastructura rutieră vorbim de  4,5 miliarde, la  infrastructură feroviară de 5 miliarde (sublin. ns.), pe sănătate avem 2,2 miliarde doar pe partea de infrastructură spitale. Priorităţile importante ale României se regăsesc acolo, este o formulă care în momentul de faţă e agreată între partidele din coaliţie, este o  formulă pe care ministrul Ghinea a prezentat-o în Parlament, în comisia de specialitate deja de două ori şi o să continuăm să o facem”.

La prima vedere, ar părea că, pentru prima oară în trei decenii, guvernanții au decis să dea mai multă atenție căii ferate decât autostrăzilor. Nimic mai fals! Au mărit cu jumătate de miliard de euro suma solicitată pentru transport feroviar în comparație cu cel rutier tocmai pentru a ”fenta” Bruxelles-ul. Și nu se știe dacă vor reuși, pentru că oficialii Comisiei Europene au spus-o răspicat: doar proiecte ”verzi”.

Cristian Ghinea despre PNRR, în ianuarie: ”Autostrăzi nu e verde, dar CFR-ul e verde”

Ghinea despre PNRR refacerea PNRR autostrăzi prin PNRRCă autostrăzile nu sunt nici pe departe ”verzi” o spunea, la fel de răspicat, la începutul lunii ianuarie, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, coleg de partid (USR) cu Dan Barna.

El explica atunci că, spre exemplu, alocarea de bani pentru autostrăzi nu intră în  fondurile pentru energie verde, în timp ce transportul pe calea ferată, da. ”Autostrăzi nu e verde, dar CFR-ul e verde. (…) Nu poţi să te baţi pentru toate, trebuie să-ţi alegi bătăliile. (…) Ce spun acum este că ne vom bate şi, cu ajutorul preşedintelui Iohannis în Consiliu, şi cu ajutorul lui Dacian Cioloş în Parlamentul European şi al co-raportorilor care vor rămâne co-raportori, vor face evaluările anuale pe PNRR, pentru subiectul infrastructură. Însă pe celelalte domenii nu o să rămână. (…) Trebuie să fie mai multă tranziţie verde”, a adăugat ministrul.



Cristian Ghinea despre PNRR, în februarie: ”4,5 miliarde de euro pentru rutier”

În nici două luni de zile însă, discursul lui Cristian Ghinea despre PNRR s-a schimbat la 180 de grade, iar autostrăzile au devenit brusc ”verzi”, din moment ce susține o alocare importantă pentru sectorul rutier.

”În draftul actual sunt 4,5 miliarde pentru rutier. Va fi greu, dacă noi vom reuși să avem în draftul acceptat cele 4,5 miliarde, atunci va fi un succes diplomatic major. România este singura țară care a cerut o alocare pentru rutier atât de mare, mai este Croația care a cerut 200 și ceva milioane de euro. PNRR nu a fost făcut pentru datorii istorice, dar România are o datorie față de români să terminăm naibii această rețea de autostrăzi”, declara același ministru, pe 18 februarie, la Europa FM. Suma pentru rutier a rămas de 4,5 miliarde de euro.

Politicienii români nu merg cu trenul nici să-i pici cu ceară

De ”datoria către români” în ceea ce privește transportul feroviar, subfinanțat cronic în ultimii 30 de ani, ministrul nu pomenește nimic. Cât despre a cataloga drept ”un succes diplomatic major” posibilitatea de a ”fenta” Comisia Europeană pentru că noi, politicienii de la toate partidele, nu mergem cu trenul nu mai este nimic de adăugat.

CITEȘTE și Vinovații pentru călătoria de 30 de ore Timișoara-Mangalia. În trei ani, doar doi politicieni de top au mers cu trenul

miniștrii francezi să meargă cu trenul
Politicienii români merg cu trenul doar când sunt filmați

Scuza că ”nu merg cu trenul pentru că mă grăbesc” nu stă în picioare, mai ales atâta vreme cât ești la guvernare și ai toate pârghiile pentru a ”iuți” transportul feroviar. Din păcate, nu sunt nici mulți miniștri ai Transporturilor care au mers cu trenul în timpul mandatului.

În final, se impune să cităm datele Agenției Europene de Mediu, potrivit cărora transportul feroviar este responsabil de 0,5% din emisiile de carbon în Europa, pe când cel rutier de 71,7%, cel aerian de 13,9% și cel maritim de 13,3%.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole