Membri ai Asociației Pro Infrastructura (API) au realizat o galerie foto și video a lucrărilor pe sectorul de cale ferată Deva-Simeria.
Fotografiile au fost realizate în perioada 23-26 aprilie 2020. Inregistrările video sunt disponibile la adresa https://bit.ly/2Sbu6m6.
Potrivit API, imaginile surprind procedurile spectaculoase de ridicare a podului vechi peste râul Cerna și de translatare a celui nou pe poziția finală. În plus, a început demontarea catenarei, a stâlpilor de susținere și a șinelor pe al doilea fir care urmează a fi reabilitat, în timp ce traficul se va muta pe prima linie deja finalizată.
Cum se lucrează pe sectorul de cale ferată Deva-Simeria
Lucrările pe magistrala Arad-Simeria vizează modernizarea prin reconstrucție a 144 de km de cale ferată dublă electrificată pentru aproximativ 1,7 miliarde de euro, cea mai mare parte fonduri nerambursabile.
Distanța este împărțită în patru loturi: 2A Ghioroc-Bârzava executat de Astaldi-FCC (peste 40% stadiu fizic), 2B Bârzava-Ilteu cu aceiași antreprenori, Astaldi-FCC (tot 40% progres), 2C Ilteu-Gurasada cu asocierea Alstom-Aktor-Arcada (în urmă, sub 20% în teren) și tronsonul 3 între Gurasada și Simeria construit de FCC-Astaldi (aproximativ 30% stadiu fizic).
API estimează că lucrările vor fi gata în anul 2024 când trenurile de călători vor circula cu 160 km/h (viteză maximă) pe un traseu reconfigurat care include 9 poduri noi peste Mureș, două tuneluri, dar și stații reabilitate, moderne. (D.C.)