vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

GALERIE FOTO Primarul Gabriela Firea în tramvaiul 41, după reluarea circulației pe Podul Grant

Primăria Capitalei și Societatea de Transport București au postat pe Facebook imagini cu Gabriela Firea în tramvaiul 41, după reluarea circulației pe Podul Grant.

”Așa cum am promis, s-a reluat circulația tramvaiului 41, înainte de începerea noului an școlar! Sunt un om de cuvânt și demonstrăm, încă o dată, că respectăm termenele impuse și că finalizam lucrările de investiții în cel mai scurt timp! După o suspendare de aproximativ două luni, timp în care s-au realizat o serie de lucrări absolut necesare la pasajele Ciurel și Grant, linia de tramvai 41 – care asigură transportul călătorilor între cartierul Ghencea și nordul Capitalei, și-a reluat activitatea din data de 31 august”, a declarat edilul.

Gabriela Firea în tramvaiul 41, alături de Andrei Creci

În fotografii apare și directorul general al STB, Andrei Creci. Primarul a precizat că a solicitat mărirea capacității de transport în zonă, astfel încât, după începerea școlii, să existe pe traseu suficiente mijloace de transport în comun pentru bucuresteni.

Astfel, tramvaiele liniei 41 și-au reluat circulația între terminalele „Piața Presei Libere” și „Ghencea” pe Bd. Expoziției, Bd. Mărăști, Bd. Alexandru Averescu, Str. Turda, Pasajul Grant, Sos. Crângași, Str. Virtuții, Str. Lujerului, Str. Brașov, Bd. Ghencea. Pe Pasajul Grant, tramvaiele circulă alternativ în ambele sensuri pe firul de circulație dinspre Sos. Virtuții spre Str.Turda.

STB SA a mărit capacitatea de transport cu cinci tramvaie pe relația Ghencea – Piață Presei Libere, menținând un număr suficient de autobuze pe liniile navetă 641, 642 și 643.

STB SA menține în continuare liniile navetă de autobuz 641 și 642 pentru preluarea călătorilor și, în plus, a înființat o nouă linie navetă de autobuze, 643, care functionează între terminalele „Ghencea” și „Lujerului”, pe Bd. Ghencea, Str. Brașov, Str. Lujerului, cu întoarcere în rondul situat înainte de intersecția cu Bd. Iuliu Maniu.

Pe acest traseu autobuzele opresc comun cu cele ale liniei 641, precum și în stațiile terminale „Lujerului” amplasate pe Str. Lujerului înainte și după rond. În aceste condiții, intervalul de succedare între două tramvaie consecutive poate fi menținut la 3-4 minute la orele de vârf, fată de 2-3 minute cât era intervalul înainte de suspendarea liniei.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole