vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Ce despăgubiri trebuie să achite către Telecomunicații CFR un condamnat pentru furt de cabluri

Un bărbat din județul Iași condamnat pentru furt de cabluri de la calea ferată a scăpat de închisoare, dar trebuie să achite despăgubiri către Telecomunicații CFR. Magistrații din cadrul Judecătoriei Hârlău l-au condamnat pe Viorel Roman la trei ani de închisoare, dar cu suspendare.

furt de cabluri rețeaua de telecomunicații CFR licitație pentru fibră optică
FOTO cu rol pur ilustrativ

Un bărbat de 53 de ani, din Erbiceni, acuzat că a furat 400 de metri de linie de telecomunicații, a fost condamnat pentru furt calificat.

”Inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei comunei Erbiceni sau Școlii Generale din satul Erbiceni, comuna Erbiceni, pe o perioadă de 100 de zile. Instanța admite acțiunea formulată de partea civilă Societatea Telecomunicații CFR SA București – Sucursala Regională de Telecomunicații Iași. Îl obligă pe inculpatul Viorel Roman la plata către aceasta a sumei de 415 lei, cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase și a reparațiilor efectuate”, au menționat judecătorii, citați de site-ul Bună Ziua Iași. Sentința nu e definitivă.

Procesul pentru furt de cabluri a început anul trecut

Procesul lui Viorel Roman a început pe 13 februarie 2020. ”În noaptea de 16 spre 17 iulie 2018, în intervalul orar 22:00 – 1:00, inculpatul și-a însușit fără drept 400 de metri liniari de sârmă din oțel cu diametrul de 4 mm, de pe stâlpii TTR amplasați pe marginea căii ferate din zona bornei kilometrice 1+500 m, până imediat după borna kilometrică 1+700 de cale ferată, pe direcția Podu Iloaiei – Erbiceni, fiind afectate circuitele de alarmă și control între repartitorul frecvență Iași din cadrul Zonei de Întreținere Iași și traseul aerian TT Podu Iloaiei – Hârlău, fără a afecta comunicațiile de siguranță a circulației, traseul aerian TTR fiind în conservare. Prin aceasta, inculpatul a cauzat părții civile Societatea de Telecomunicații SA – Sucursala Regională de Telecomunicații Iași un prejudiciu de 415 lei”, au menționat anchetatorii ieșeni.

S-a cățărat pe o scară improvizată

Anchetatorii au susținut că, în vara anului 2018, Viorel Roman lucra ca zilier la o stână de pe imașul din localitatea Podu Iloaiei. Stâna respectivă se afla la aproximativ 100 de metri de calea ferată. În noaptea amintită, ieșeanul a luat o scară improvizată dintr-o scândură și a mers la stâlpii din zona căii ferate.

”Inculpatul s-a cățărat pe scara improvizată și, cu mâinile goale, a rupt prin îndoire sârma din fier de la primul stâlp și, în același mod, a procedat cu următorii 4 stâlpi. După ce a desfăcut în modul arătat sârma de pe 5 stâlpi TTR, a strâns-o și a tras-o după el, până în apropierea stânei, lăsând-o în iarbă și ducând scara improvizată la stână. Când a ajuns la stână, câinii au început să latre, astfel că un martor a ieșit dintr-o rulotă, întrebând cine este, iar inculpatul a răspuns, pentru a-l liniști, spunându-i că pleacă acasă. Inculpatul s-a reîntors la stână după circa 2 – 3 ore și s-a culcat pe un pat lângă rulotă, iar în dimineața următoare a făcut curat în ocoale, în timp ce martorul a mers cu caprele la păscut. În dimineața zilei de 17 iulie 2018, în jurul orei 7:00, s-a sesizat alarma ce supraveghea traseul aerian de telecomunicații, respectiv stâlpii și sârma pe distanța Podu Iloaiei – Erbiceni, traseu care se află în conservare, întrucât linia ferată a fost dată în folosință operatorului privat Regiotrans, iar pentru verificări, tehnicienii s-au deplasat pe teren, unde au constatat că, de la borna kilometrică 1+500, până imediat după borna kilometrică 1+700, lipsea sârma de comunicații, din măsurători stabilindu-se că lipsea cantitatea de 400 metri liniari de sârmă cu dimensiunea de 4 mm, fiind anunțați și polițiștii”, au afirmat procurorii.

Ulterior, anchetatorii au ajuns la Viorel Roman. La audieri, acesta a recunoscut comiterea faptei, spunând că voia să valorifice sârma la un centru de colectare a fierului vechi din zona Gării Podu Iloaiei, pentru a face rost de bani.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole