vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

European Rail Timetable nu este afectat de falimentul Thomas Cook. Va continua să fie publicat

Anunțul privind falimentul Thomas Cook, făcut în această dimineață, a luat prin surprindere lumea întreagă, dar în special sute de mii de oameni aflați în vacanță. Și totuși, acest faliment nu vizează celebru indicator european, numit frecvent ”Thomas Cook” de feroviari și de călători cu trenul.

Adrian Bărbulescu

falimentul Thomas Cook

Publicat în Anglia de șase ori pe an, European Rail Timetable prezintă mersul trenurilor, autocarelor și vapoarelor din Europa, dar și o recomandare de servicii denumită ”dincolo de Europa”.

Marca Thomas Cook, care prezenta Mersul Trenurilor încă de la lansarea sa, în 1873, a dispărut de pe copertă după ediția din august 2013, ultima publicată de agenția de turism. Dar o publicație atât de indispensabilă nu putea să dispară pur și simplu, drept pentru care fosta echipă editorială a reluat tipărirea ei și administrarea site-ului la începutul anului 2014, precizând pe copertă: ”Produsă de compilatorii fostului indicator feroviar Thomas Cook”.

De la înființare, în 1841, și până la falimentul Thomas Cook

Dar Thomas Cook a fost înainte de toate o agenție de turism, notează Ville, Rail et Transports. Totul a început în 1841, după ce calea ferată a ajuns în Midlands. De atunci, numele Thomas Cook este indisolubil legat de dezvoltarea călătoriilor pe calea ferată în întreaga lume. Compania a fost vândută în 1927 de descendenții fondatorului britanic al Compagnie Internationale des Wagons-Lits. Această legătură cu domeniul feroviar a justificat naționalizarea Thomas Cook între 1948 și 1972.

Între timp, lumea s-a schimbat și zborurile charter au câștigat o tot mai mare importanță, în defavoarea celor cu trenul, generând o scădere progresivă a activităților feroviare ale Thomas Cook, până la sistarea publicării indicatorului feroviar, în 2013.

În dimineața acestei zile, luni, 23 septembrie 2019, echipa care a preluat în 2014 publicarea European Rail Timetable a făcut următoarea postare pe Twitter: ”Indicatorul european este foarte trist la aflarea veștii privind falimentul Thomas Cook. Fără Thomas Cook, indicatorul european nu ar fi existat. Toate gândurile noastre se îndreaptă către foștii noștri colegi”.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole