vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Emil Boc: Trenul metropolitan la Cluj va începe în 2022. Metroul, un an mai târziu

Trenul metropolitan clujean va fi operațional în orizontul anilor 2023-2024, iar metroul un an mai târziu, spune într-un interviu, primaul orașului, Emil Boc. Acesta este optimist și în privința achiziționării rapide de rame necesare, licitație care încurcă șefii de la București de ani de zile.

doru.cireasa@clubferoviar.ro

Trenul metropolitan va folosi calea ferată existentă prin crearea unor stații intermediare pe raza municipiului Cluj-Napoca, astfel încât oamenii să ajungă mult mai ușor dintr-o parte în alta a orașului, chiar și în aeroport, potrivit declarațiilor făcute de Emil boc într-un interviu acordat Hotnews.ro.

Acesta, repet, va fi implementat mult mai repede pentru că studiul de fezabilitate va fi gata într-un an de zile maxim și, astfel, în 2022 putem trece la execuția propriu-zisă a lucrărilor trenului metropolitan, pentru că nu sunt complicate, inclusiv achiziționarea de rame de transport.

Primarul este sceptic privind posibilitatea accesări rapide de fonduri UE pentru proiectele sale în domeniu. „Nu sperăm să apară asemenea resurse financiare atât de valoroase din partea Uniunii Europene prin acest gest extraordinar de solidaritate pe care îl face cu țările membre, să împrumute în numele Uniunii Europene bani pentru dezvltarea țărilor din UE și atunci, trenul metropolitan va putea fi operațional la nivelul anului 2023-2024. Metroul, în orizontul 2024-2025”, spune el.

Emil Boc: Nu e un proiect ușor

Multitudinea obiectivelor turistice din oraș, densitatea locuirii face ca proiectul să nu fie ușor. „E complicat pentru că fiind un oraș istoric ai tot felul de obstacole care țin de dimensiunea respectivă. Dar e necesar, pentru că acolo vom avea mobilitate alternativă la mașină și evident că te sufoci. Și atunci, am gândit aceste 2 proiecte integrate. Trenul metropolitan va folosi calea ferată existentă prin crearea unor stații intermediare pe raza municipiului Cluj-Napoca, astfel încât oamenii să ajungă mult mai ușor dintr-o parte în alta a orașului, chiar și în aeroport. Acesta, repet, va fi implementat mult mai repede pentru că studiul de fezabilitate va fi gata într-un an de zile maxim și, astfel, în 2022 putem trece la execuția propriu-zisă a lucrărilor trenului metropolitan, pentru că nu sunt complicate, inclusiv achiziționarea de rame de transport. Asta e prima componentă. La metrou, termenul este de 24 de luni de realizare a studiului de prefezabilitate și de fezabilitate”, afirmă el.

Metroul, finanțat din planul de rezidență urbană

Primarul spune că a solicitat urgentarea planurilor astfel încât licitația să poată fi demarată peste doi ani. „Am semnat contractul în februarie anul acesta, dar acum, văzând planul de rezidență urbană (mobilitate urbană — n.red.), am cerut câștigătorilor licitației să urgenteze realizarea acestor planuri ca noi să putem declanșa în 2022 licitația și să avem contractul semnat până la sfârșitul anului, să putem beneficia de o parte din fondurile europene din planul de rezidență urbană. 
 Aici am grăbit lucrurile pentru că ni s-a oferit șansa de finanțare mai repede decât am crezut”.

O prima componentă ar putea să intre în lucru. Noi ne-am pregătit de un orizont de 10 ani. Dacă vin banii europeni am putea demara lucrările, repet, nu să se circule, pentru că vedeți, e o lucrare complicată, dar demararea lucrărilor să poată începe pe măcar un anumit tronson la nivelul anului 2022-2024, spune primarul.

O rețea de 16 km și 16 stații

În urmă cu câteva luni edilul dădea detalii privind rețeaua de metrou ce va fi construită. ”Metroul este prevăzut din centrul Floreștiului, pe la Polus/Vivo, cum se numește acum. Are 16 km și 16 stații, cam la un km va fi o stație. Se va oprit la Podul Ira, iar de la Podul Ira metroul se va conecta cu calea ferată și vei putea merge până unde ai nevoie. Aproximativ doi ani durează realizarea acestui studiu de prefezabilitate, după care se va trece în faza următoare de de a gândi bani europeni, bani locali, bani naționali și parteneriat public-privat pentru finanța metroul”, a declarat Emil Boc. Primarul a susținut necesitatea unei rețele de transport subteran în Cluj Napoca. ”Sunt orășele mai mici în Uniunea Europeană cum este Bilbao, care au metrou de mai mulți ani. Dacă ne gândim la Clujul unui milion de oameni în zona metropolitană, Clujul are nevoie de această structură pentru a ne face viața mai ușoară”, a spus Emil Boc.

Primarul Emil Boc crede că trenul metropolitan va fi primul proiect care va deveni realitate.

”Trenul Metropolitan se va implementa mult mult mai repede, pentru că se implementează pe structura de cale ferată existentă. În acest moment este un proiect de modernizare a infrastructurii de cale ferată de la Cluj la Episcopia Bihor, proiect coordonat de Ministerul Transporturilor. Noi am studiat un coridor de 43 de km de la Nădășelu la Bonțida. Ne interesează să asigurăm mobilitatea forței de muncă pe această zonă, pentru că noi nu mai putem gândi Clujul în granițele strict administrative. Trebuie să gândim și în zona Apahida – Bonțida, chiar până la Huedin”, spunea Emil Boc.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole