vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Grupul GRAMPET – Grup Feroviar Român, finalist la Premiile Emerging Europe 2019

Grupul GRAMPET – Grup Feroviar Român este finalist la Premiile Emerging Europe 2019, unde concurează la categoria Campionul Regional al Anului.

Emerging Europe 2019
Gruia Stoica, președintele GRAMPET Group

Strategia de dezvoltare regională și activitatea din 2018 au adus Grupul GRAMPET – Grup Feroviar Român pe lista finaliştilor la una dintre cele mai reprezentative competiții dedicate campionilor Europei emergente. Câştigătorii vor fi anunțati în cadrul Galei de Premiere organizate la sediul BERD din Londra, pe 28 iunie, informează DC News.

Grupul GRAMPET este nominalizat alături de alte 9 finaliste la categoria Campionul Regional al Anului (categorie deschisă companiilor care și-au consolidat operațiunile și/ sau s-au extins în țările din Europa emergentă în mod organic sau prin achiziții). Cu o prezență în 10 țări europene, Grupul GRAMPET – Grup Feroviar Român este prima multinațională cu capital românesc şi cel mai mare operator privat de transport feroviar de marfă și logistică din România și Europa de Sud-Est. Totodată, este prima companie europeană care s-a alăturat Asociației Middle Corridor – Ruta de Transport Internațional Trans-Caspică.

Ce spune Gruia Stoica despre Emerging Europe 2019

În luna noiembrie, grupul a lansat operațiunile Eurorail Logistics doo Serbia, devenind astfel primul operator privat român de profil prezent în țara vecină. Totodată, compania fanion Grup Feroviar Român a înfiinţat de curând o sucursală în Grecia. În prezent, Grupul GRAMPET analizează intrarea pe alte șapte piețe europene – Macedonia, Muntenegru, Slovenia, Slovacia, Cehia, Belgia și Olanda.

“Nominalizarea Grupului GRAMPET într-o competiție de o asemenea amploare recompensează eforturile pe care le depunem de 20 de ani pentru a pune România pe harta mondială a transportului feroviar de marfă. Suntem onorați să stăm alături de alți campioni care, prin performanța lor, aduc valoare regiunii. În ceea ce ne privește, continuăm să dezvoltăm coridoarele de transport pe calea ferată ce leagă Europa de Asia. Pe de o parte, ne consolidăm rețeaua europeană, căutând să oferim clienților o experiență transfrontalieră integrată. În paralel, construim alianţe strategice cu partenerii asiatici din Middle Corridor. Acordul anunţat săptămâna trecută cu NMSC Kazmortransflot LLP, operatorul naval de stat al Republicii Kazahstan, reprezintă cel mai recent exemplu”, spune Gruia Stoica, președintele GRAMPET Group.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole