vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Document. Loturile 1 și 3 din Brașov – Sighișoara au ajuns subiecte de dispute politice

Premierul desemnat Ludovic Orban susține că ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, pune presiune pe CFR SA să semneze contractul de modernizare al loturilor 1 și 3 din Brașov – Sighișoara. Proaspăt demis de la cârma CFR SA Constantin Axinia susține cam același lucru. Cu câteva zile înainte de destituirea sa, un material de informare prezentat în CA cu aprobarea sa pleda pentru semnarea contractului. Când a fost spus adevărul?

Într-o intervenție avută zilele trecute la Digi24 Ludovic Orban a susținut că la Ministerul Transporturilor se forțează semnarea unor contracte. „Forțează încheierea unor contracte – e o speță care deja s-a auzit, a ajuns…se forțează pe calea ferată încheierea unor contracte, ştiindu-se foarte clar că există contestaţii în instanţă la adjudecarea pe două tronsoane de cale ferată – nu intru în detalii -, şi Cuc e disperat să forţeze conducerea CFR Infrastructură să semneze contractele pe o adjudecare care este contestată în instanță. Şi evident că nimeni nu vrea să semneze astfel de contracte!”, a explicat premierul desemnat.

Referirile sunt făcute la loturile 1 și 3 din tronsonul de cale ferată Brașov – Sighișoara, unde câștigător al licitației, la capătul unor dispute de doi ani, a fost desemnat consorțiul RailWorks, condus de firma Alstom.

O abordare similară a avut zilele trecute, imediat după destituirea sa, și fostul director general al CFR SA, Constantin Axinia.

“Domnul ministru (Răzvan Cuc – n.red.) mi-a spus să fac ceva şi nu am făcut: de semnat un contract fără să aştept o hotărâre a instanţei definitivă, ca să pot semna un contract. Pe legislaţie puteam să semnez contractul, dar intram sub incidenţa unei alte legi care spunea că dacă instanţa superioară anulează hotărârea de tribunal voi fi pasibil de o amendă cuprinsă între 1-3% din valoarea contractului”, a spus Axinia, care a adăugat că valoarea contractului este “de câteva sute de milioane de euro”.

Constantin Axinia a adăugat că și departamentul juridic al companiei i-a recomandat, de asemenea, să nu semneze contractul în lipsa instanţei de judecată.

“I-am zis ministrului: semnez numai în momentul în care există o sentinţă definitivă. Mai mult de atât, direcţia juridică din cadrul companiei mi-a înaintat o notă în care îmi recomandă să nu semnez acest contract până nu va soluţiona instanţa de judecată acest lucru”, a spus fostul director interimar al CFR Infrastructură.

Documentul ce arată contrariul

Un document deținut de Club Feroviar indică însă contrariul. Constantin Axinia până să fie demis nu s-a împotrivit semnării, ci, dimpotrivă a fost avocatul acestei măsuri. Documentul este un material de informare al Consiliului de Administrație al CFR și a fost prezentat acestuia săptămâna trecută. Pentru a ajunge să fie prezentat materialul a avut nevoie de aprobarea directorului general, Constantin Axinia.

Materialul trecere în revistă obligațiile României privind implementarea proiectului, obligațiile privind finanțarea acestuia, sconsecințele unie posibile nesemnări, situația juridică a contractului și face recomandări.

Nota avertizează asupra riscurilor de pierdere a finanțării CE. „În cazul nerespectării acestor condiții de semnare a contractelor de execuție lucrări în termenele asumate, contractele de finanțare nu vor fi prelungite, iar întreaga sumă de 1,3 miliarde alocată României va putea fi retrasă și redistribuită către finanțarea altor proiiecte în cadrul unei noi aplicații CEF”, avertizează autorii materialului informativ.

Documentul explică și faptul că la Curtea de Apel București există o acțiune privind procedura cu termen de pronunțare în 23 octombrie însă că „recursurile nu vizează rezultatul procedurii de atribuire”. Aceasta deoarece procesul judecat la CAB va privi o decizie anterioară a Tribunalului București care a decis că oferta RailWorks nu mai poate fi reanalizată de către CFR și că cea a BRASIG nu poate fi exclusă căci este acceptabilă. Deci decizia CAB va privi aspecte formale, neafectând calitatea de ofertă câștigătoare a celei înaintate de RailWorks.

Materialul de informare explică și faptul că oferta RailWorks nu mai pooate fi reanalizată după cum ar dori competitorii de la BRASIG. „Față de dispozițiile egale mai sus prezentate se poate concluziona că nu există niciun impediment legal care să justifice tergiversarea demersului de încheiere a contractului rezultatul constând în desemnarea ofertei RailWorks câștigătoare, fiind la acest moment confirmat de prima instanță în deplin acord cu dispozițiile unei hotărâri judecătorești definitive, Decizia CAB”, se arată în concluzii.

 

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole