vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Director DB Cargo acuză Softronic de lipsa capacităților de reparație a locomotivelor

După ce a cumpărat locomotive Softronic, un oficial al operatorului de transport feroviar de marfă DB Cargo România acuză producătorul craiovean că nu are capacitățile de reparație a locomotivelor vândute, din cauza cererilor de comenzi noi. DB Cargo este obligată să le țină trase pe dreapta până vor fi efectuate lucrările de reparație.

Doru Cireașă

Locomotiva DB nr. 91 53 048 0013-8, implicată în 18 decembrie 2019 la Ploiești în accident feroviar

Într-o postare pe pagina de socializare a liderului sindical Iulică Măntescu, în replică la un articol de presă scris de Club Feroviar, Nicolae Ciovică, director în cadrul DB Cargo spune că mai multe locomotive DB, fabricate de Softronic, nu pot fi reparate căci producătorul are „capacitățile de producție ocupate de  doi ani la max (maximum – n.red) pentru următorii șase ani”.

Precizările au fost făcute după ce, în articolul indicat, Club Feroviar a arătat că operatorul german a cerut Autorității Feroviare din România prelungiri de trei luni ale termenului de reparație cu ridicare tip RR pentru un număr de patru locomotive. Termenele în cauză ar expira la datele de 3 ianuarie, 1 aprilie, 14 august și 1 octombrie 2020).

În postarea sa Ciovică spune că nu este deranjat de informațiile prezentate: ”Faptul că am fost acuzați de niște băieți „zmecheri” care se autointitulează gazetari că nu ne-am programat din timp nu ne deranjează atât timp cât cei de la Softronic au capacitățile de producție ocupate”.

După ce au cumpărat locomotive, n-au unde să le repare

El mai spune că Softronic nu a dezvoltat liniile de reparație paralele din cauza comenzilor noi și că locomotivele LEMA fac deja șase ani fiind scadente la reparații (termenul legal de reparație RR este de șase ani sau 800.000 kilometri). Cum o locomotivă ajunge cu greu în România să parcurgă 800.000 de kilometri din cauza vitezei mici de circulație, se ajunge ca primul termen de reparație ce trebuie respectat să fie șase ani.

O solicitare respinsă

Urmare a întrebărilor formulate de Club Feroviar, AFER spune că a respins solicitarea DB Cargo România. „ASFR a primit o solicitare din partea Deutsche Bahn Cargo România privind prelungirea cu trei luni a termenului (…) ceea ce implică modificarea OMT nr. 315/2011. Deoarece Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor este organ de reglementare în domeniul feroviar, AFER prin ASFR nu poate răspunde acestei solicitări”, afirmă Autoritatea. Potrivit informațiilor noastre locomotiva LEMA DB implicată la Ploiești într-un incident feroviar în data de 18 decembrie are RR valabil până spre finele anului.

Club Feroviar a adresat mai multe întrebări privind această problemă operatorului DB Cargo. Întrebările au privit data la care operatorul a solicitat Softronic intrarea locomotivelor la reparații, răspunsul primit de la producător, termenele ce i-au fost propuse, situația locomotivei al cărei RR este expirat, etc. Conducerea DB Cargo România a refuzat să răspundă. Inițial directorul general Eduard Iancu a afirmat că este în concediu și că nu este inginer, motiv pentru care nu poate oferi informații, pentru ca ulterior să afirme că nu comentează opinii private (adică cea a lui Nicolae Ciovică).

Softronic: I-am notificat, dar nu au răspuns

Surse Softronic spun că producătorul a notificat DB dar că aceștia nu au răspuns.

„Au fost notificați, li s-a spus că expiră perioada de RR, aceasta se intâmpla acum un an de zile și ei nu au întreprins nimic. Când a venit termenul de RR au început să dea din colț în colț și probabil au zis că obțin amânare de la AFER. Nu au contract de RR. Eu am program de fabricație de locomotive noi, dar fac și RR. Nu trebuie să facă și un contract cu mine? Pe ce bază aș aproviziona roți și alte elemente necesare. O aprovizionare  de aceasta durează trei luni dacă ei nu au contract cu 4-5 luni înainte? Sunt modalități de lcuru ce trebuie acceptate de către toată lumea, ferestre sunt și acum. Nu au venit să încheie contract de RR cu noi și noi să îi fi refuzat”, spun surse Softronic, consultate de către Club Feroviar.

Un sistem deficitar de reparație a locomotivelor

Dar există și probleme legate de modul concret in care se fac reparațiile în România. Una dintre acestea privește problema pieselor de schimb. Specialiștii consultați de Club Feroviari dau exemplul unor țări europene unde operatorii vin cu două rânduri de boghiuri la reparații, unele bune, altele care urmează a fi reparate. Atelierul le montează pe cele bune și, după plecarea locomotivei, le repară pe cele uzate. Când operatorul vine cu alte locomotive deține deja boghiuri bune ce pot fi montate imediat.

Astfel reparația ajunge să dureze cel mult două săptămâni, in condițiile în care fără piese schimb poate ajunge la două luni. Operatorii se lipsesc cu greu de locomotivele lor căci înregistrează costuri cu imobilizarea acestora, au contracte de transport și nu vor nici să își umfle costurile cu piese de schimb pe inventar.

Anomalii privind termenele și kilometrajele de reparații impuse de AFER

Un alt aspect, iar aici vina aparține AFER, sunt termenele nefirești de reparație, prevederile anormale. În România durata și kilometrajul la care se fac reparațiile nu sunt stabilite de producători, ca în celelalte țări UE, ci de către AFER. Locomotivele electrice trebuie reparate RR la cel mult șase ani sau cel mult 800.000 kilometri. Ori starea proastă a infrastructurii feroviare si viteza redusă de circulație face ca pragul de 800.000 de kilometri să nu poată fi atins. In România o locomotivă poate parcurge 8.000 km – 10.000 km pe lună, in Ungaria 12.000- 15.000 km iar in Suedia 20.000 kilometri pe lună. Pentru Ungaria producătorii recomandă un milion de kilometri și cel mult cinci ani pentru durata până la reparație. Parametri kilometraj și durată ar trebui lăsați la latitudinea producătorilor, nu a AFER, spune specialistul.

El adaugă că o locomotivă electrică, spre exemplu tip Softronic, este foarte fiabilă, elementele de rulare depășind fără probleme un milion de kilometri. Lipsesc filtrele, uleiurile de motor ca la cele diesel, singurul ulei este folosit pentru transformator și poate fi completat. De aceea acordarea unui termen de răgaz de câteva luni la o locomotivă care nu a atins un milion de kilometri este departe de a fi o problemă, spune specialistul consultat.

Informațiile Club Feroviar sunt că locomotiva DB cu RR expirat anume 91 53 0 480003-9 a fost trasă pe dreapta la Curtici, unde Softronic are un centru de reparații.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole