vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Florin Dobrescu despre deraierea de la Dornești: se poate întâmpla din nou, oriunde, oricând

Din păcate, un incident similar cu deraierea de la Dornești de luni după amiază se poate întâmpla oricând și oriunde pe rețeaua de cale ferată din România. O spune, într-un miniinterviu pentru Club Feroviar, președintele Federației Sindicale Drum de Fier, Florin Dobrescu.

Adrian Bărbulescu

deraierea de la Dornești rectificarea bugetară Dobrescu despre CCM la CFR

”Peste 60% dintre lucrările de artă – poduri, podețe, tuneluri – de pe rețeaua feroviară a României au durata de viață expirată. Ele sunt expertizate periodic de specialiștii de la compania de infrastructură CFR SA și sunt sub control. Însă așa nu se mai poate continua, trebuie alocate fonduri semnificative pentru repararea sau, acolo unde este cazul, chiar înlocuirea lor”, a declarat Florin Dobrescu.

Liderul sindical a precizat că podul de la Dornești, județul Suceava, unde a avut loc luni după amiază deraierea trenului operat de SNTFM CFR Marfă, nu este singurul care ar putea avea probleme în următoarea perioadă: ”De exemplu, pe viaductul de la Cârcea se circulă de ceva vreme pe un singur fir. Cum el este amplasat pe Magistrala 900, intens circulată, există posibilitatea ca și acest fir, unicul pe care trec trenuri, să cedeze, din cauza suprasolicitării”.

Firul I al viaductului Cârcea a devenit impracticabil vara trecută. În dimineața zilei de 12 august 2018, pe raza de activitate a Sucursalei Regionala CF Craiova, secția de circulație Caracal-Craiova, între haltele de mișcare Malu Mare – Banu Mărăcine, pe viaductul Cârcea, în circulația unui tren de marfă s-a produs un accident feroviar grav prin deraierea locomotivei și a primelor 10 vagoane, urmată de căderea a șapte vagoane.

Probleme mari pe Valea Jiului

Dacă un incident similar s-ar produce mai departe pe Magistrala 900, între Filiași și Caransebeș, unde este linie simplă, efectele ar fi și mai grave. Circulația ar fi total întreruptă, pentru că nu mai există al doilea fir, care să poată fi utilizat, a continuat liderul sindical.

O altă secție de circulație indicată de Florin Dobrescu ca prezentând risc crescut este Valea Jiului: ”Șina este uzată și trebuie înlocuită aproape în totalitate, pentru că ea este și intens solicitată, aici fiind bazin carbonifer. Și lucrările de artă de pe Valea Jiului au probleme”.  Liderul sindical a mai enumerat și zona Balota de pa Magistrala 900 ca fiind un punct potențial periculos, pentru că nu s-au mai făcut de mult investiții majore și aici este cea mai mare pantă feroviară din țară.

Suprasolicitarea mecanicilor de locomotivă poate provoca accidente

Dobrescu a mai ridicat și o altă problemă care poate sta la baza producerii unor accidente feroviare. ”Nu prea se respectă restricțiile de viteză. Mai ales la trenurile de marfă sunt și mecanici pensionari sau în prag de pensie care au mintea în altă parte. Nu trebuie neglijat nici faptul că, chiar dacă nu sunt în această situație, mecanicii sunt suprasolicitați, au la activ mii de ore suplimentare. S-au făcut disponibilizări, pensionări și numărul mecanicilor s-a redus drastic”, a mai spus Florin Dobrescu.

Circulația se poate restabili în curând, după deraierea de la Dornești

Revenind la deraierea de la Dornești, liderul Federației Drum de Fier a opinat că, așa cum vede el situația, circulația feroviară, inclusiv cea a trenurilor de călători, pe ruta Suceava – Putna ar putea fi reluată în aproximativ 24 de ore.

Luni după amiază, un tren operat de CFR Marfă a deraiat în zona localităţii Dorneşti din județul Suceava, traficul feroviar fiind blocat și acum pe linia care face legătura cu Putna. CFR SA a precizat că până la redeschiderea circulației feroviare pe distanța afectată de deraiere, Dornești – Putna (și retur), va asigura transbordarea auto pentru călători.

Circulația trenurilor de pasageri pe secția Suceava – Putna a fost reluată în urmă cu un an de zile, iar până la momentul deraierii CFR Călători opera zilnic patru perechi de trenuri Siemens Desiro, cunoscute ca Săgeata Albastră.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole