vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Deputat AUR: Germania bagă miliarde în calea ferată, la noi iau locomotivele foc

Florin Pușcașu, deputat AUR și membru în Comisia de Transporturi și Infrastructură, dă Germania exemplu Guvernului și Ministerului Transporturilor, afirmând că în timp ce acolo este subvenționat transportul feroviar, la noi iau locomotivele foc.

doru.cireasa@clubferoviar.ro

„În timp ce la noi locomotivele CFR iau foc, Germania subvenționează transportul feroviar cu 2,5 miliarde de euro pentru a sprijini acest sector grav afectat de pandemie. Un astfel de pachet ar fi putut primi și România din partea Comisie Europene, nu credeți?”, a scris marți parlamentarul pe pagina patriotii.info al cărei administrator nu este foarte clar.

„Germania urmează să finanțeze companiile din sectorul de transport feroviar de marfă și pasageri care au fost afectate pe toată perioada pandemiei. Dintre aceste 2,5 miliarde de euro, 2,1 miliarde de euro vor merge către transportul de pasageri.

Iată ce putem citi în presă: „Subvenția se acordă sub forma unei reduceri a taxelor pe care companiile feroviare le plătesc pentru accesul la infrastructura feroviară – TUI. O schemă de ajutor existentă din 2018 va fi adaptată pentru transportul de marfă. Suma estimată pentru a suporta această modificare pentru transportul feroviar de marfă este de aproximativ 410 milioane de euro și va crește nivelul subvenției la aproximativ 98% din TUI-ul plătit în perioada 1 martie 2020 – 31 mai 2021. Măsura de ajutor este valabilă până la 31 mai 2022 și este menită să asigure că sectorul feroviar nu pierde cota de piață în favoarea transportului rutier”.

În schimb, în România, Guvernul Cîțu și mai ales ministrul Cătălin Drulă (USR) se laudă cu un proiect pe care nu l-au inițiat ei (Podul de la Brăila) sau cu 30 de km de cale ferată reabilitată. Dacă Germania, care are o infrastructură de invidiat, învestește în transportul feroviar, România de ce nu poate accesa fonduri în acest sens, domnilor Cîțu și Drulă?”, scrie el.

 

Care e destinația banilor băgați de Guvernul german in Deutsche Bahn

Comisia Europeană a aprobat la începutul lunii august două scheme propuse de Germania  destinate susținerii sectoarelor feroviare de marfă și călători pe distanțe lungi în contextul focarului de coronavirus. Sprijinul acordat în cadrul schemelor va lua forma unei reduceri a tarifelor plătite de companiile feroviare pentru accesul la infrastructura feroviară atât în ​​sectoarele feroviare de transport de marfă, cât și în cele feroviare pe distanțe lungi. Astfel, măsurile vor contribui la prevenirea pierderii cotelor de piață ale transportului feroviar față de modurile de transport concurente.

Prima măsură, care are un buget estimat la 2,1 miliarde EUR, va scuti operatorii feroviari pe distanțe lungi de aproximativ 98% din taxele de infrastructură plătite în perioada 1 martie 2020 – 31 mai 2022. A doua măsură modifică o schemă de ajutoare existentă din 2018 pentru sprijinirea operatorilor feroviari de transport de marfă din Germania. Schema modificată acum avea drept scop  promovarea trecerii traficului de marfă de la drum la calea ferată. Schema va sprijini operatorii de transport feroviar de marfă din Germania pentru a contribui la reducerea congestiei rutiere și a emisiilor de CO2.

În august 2018, Germania a notificat Comisiei un sistem de acordare a sprijinului public pentru transportul de mărfuri pe calea ferată. Schema are un buget anual de 350 milioane EUR și se va desfășura în perioada 2018-2023. Conform schemei, operatorii de transport feroviar de marfă vor fi despăgubiți până la 45% din tarifele lor de acces la cale ferată, adică taxele pe care întreprinderile feroviare trebuie să le plătească pentru utilizarea rețelei feroviare. S-a așteptat ca operatorii de transport feroviar de marfă care beneficiază de acest sistem să transmită beneficiile ajutorului clienților lor, adică expeditorilor de mărfuri, prin prețuri mai mici. Operatorii de transport feroviar de marfă vor fi obligați să își informeze clienții cu privire la faptul că tarifele de acces la căile lor au fost reduse semnificativ.

Cu un buget estimat la 410 milioane EUR, modificarea sporește sprijinul cu aproximativ 98% din tarifele de infrastructură plătite de operatorii de transport feroviar de marfă în perioada 1 martie 2020 – 31 mai 2021. Măsura urmează unei creșteri bugetare similare pentru perioada de la 1 Iunie – 31 decembrie 2021, aprobate de Comisie în luna mai.

Schema, care se va desfășura până în 2023, avea inițial un buget anual de 350 milioane EUR. La 7 mai 2021, Germania a notificat următoarele modificări ale schemei: • o creștere a bugetului pentru anul 2021, de la 350 milioane EUR la 567 milioane EUR; și • o creștere a compensației maxime pe care operatorii de transport feroviar de marfă o pot primi, care, în funcție de distanța parcursă, ar putea ajunge la un procent estimat de 98% din tarifele lor de acces pe cale ferată (comparativ cu 45% conform schemei actuale).

Celelalte elemente ale schemei existente, inclusiv durata sa globală, vor rămâne neschimbate.

Tot în august, o altă mână de ajutor a fost acordată DB. La 12 august, Comisia Europeană a găsit o măsură germană de sprijin de 550 de milioane de euro în favoarea Deutsche Bahn AG („Deutsche Bahn”) pentru a se conforma normelor UE privind ajutoarele de stat. Măsura, care va lua forma unei injecții de capital, vizează compensarea Deutsche Bahn pentru daunele suferite de filiala sa DB Fernverkehr din cauza focarului de coronavirus între 16 martie și 7 iunie 2020 în ceea ce privește călătoriile interne și între 16 martie și 30 iunie 2020 în legătură cu călătoriile internaționale.

În România până la acest moment statul nu a găsit de cuviință să acorde căii ferate  niciun sprijin în sensul unei reduceri a TUI sau elaborării unei scheme de ajutor de stat care să fie prezentată spre aprobare Comisiei Europene.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole