vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

GALERIE FOTO Acțiune de curățenie la STB. S-au mobilizat peste 600 de angajați

O amplă acțiune de curățenie la STB are loc în acest weekend la nivelul tuturor vehiculelor, fapt pentru care s-au mobilizat peste 600 de angajați ai societății.

Astfel, în weekend, 620 de angajaţi s-au mobilizat şi s-au prezentat voluntar în autobaze şi depouri pentru a curăţa şi igieniza mijloacele de transport din parcul STB SA, au anunțat Societatea de Transport București și Sindicatul Transportatorilor București.

Pentru fiecare vehicul care va ieşi în traseu, este aplicat programul de spălare şi igienizare în interior şi exterior, precum şi neutralizarea graffitti-urilor. “Pentru mine este extrem de important aspectul interior al vehiculelor şi, în general, condiţiile de transport pe care le asigurăm călătorilor. Din acest motiv, începând cu luna iulie, voi dispune alocarea unor resurse financiare şi umane adecvate, astfel încât să reuşim să oferim pasagerilor condiţii de călătorie civilizate”, a declarat Alexandru-Hazem Kansou, directorul general al STB SA.

Curățenie la STB. Vehiculele vor fi monitorizate

De luni, mijloacele de transport în comun vor fi monitorizate pentru a urmări dacă este menţinut un aspect decent.

Pe de altă parte, pentru prevenirea infectării pasagerilor cu noul coronavirus, STB SA dezinfectează zilnic toate vehiculele din parcul circulant, conform prevederilor legale, folosind substanţe care distrug virusurile (pe bază de clor).

Prin aceste acţiuni, STB SA îşi propune să asigure vehicule igienice şi un grad de confort cât mai ridicat pentru călători. STB SA face apel la călători să respecte eforturile pe care Societatea le face şi să păstreze curăţenia vehiculelor, aceasta fiind o dovadă de respect şi faţă de ceilalţi pasageri.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole