Criza de personal (în special cel cu responsabilități în siguranța circulației – de ex. mecanici de locomotivă, liniori, revizori tehnici etc.) care caracterizează în prezent sistemul de transport feroviar din România, se află doar la început. Adică într-un stadiu incipient. Ea va fi mult mai gravă, iar penuria de personal va fi generală și acută.
Cauza acestei crize nu o constituie cineva sau ceva anume, fiind vorba despre o evoluție sistemică degenerativă, existentă nu doar la calea ferată. Ne aflăm la finele unui ciclu profesional generațional, fără a exista o continuitate. Fără o succesiune coexistențială eficientă.
Este rezultatul unor politici de personal dezastruoase, caracteristice tuturor actorilor din sector, deopotrivă operatorii de stat și cei privați, chiar și administratorul de infrastructură feroviară. Timp de peste 15-20 de ani, toți aceștia au ignorat “la unison” factorul uman și importanța acestuia. Din păcate, factorul om a reprezentat deseori doar o statistică punctuală și fără proiecții pe termen mediu și lung, nefiind perceput ca un element crucial, în care trebuie mereu să investești. În accepțiunea celor mai solide culturi organizaționale din lumea civilizată, capitalul uman reprezintă poate cea mai mare avuție a unei entități economice.
Cum se manifestă criza de personal feroviar pregătit în cazul operatorilor feroviari
În cazul operatorilor privați de la noi, lucrurile sunt și mai grave cu personalul așa-zis “de SC” față de companiile și societățile de stat. Privații sunt cumva descoperiți, din cauză că cele două “pepiniere” de personal deja școlit și cu experiență (respectiv CFR Marfă și CFR Călători – chiar trei, dacă introducem aici şi CNCF) și-au epuizat pe cale naturală “izvoarele” (prin decese, îmbolnăviri sau prin ieșiri efective la pensie), după peste 20 ani de generare de resurse. Între timp, sistemul în ansamblu nu a absorbit decât o mică parte din indivizii noi formați și pretabili profesional.
Astfel, criza va fi uriașă, iar aceasta va impune soluții “de avarie”. Vor fi necesare decizii pripite. Deoarece o minimă activitate de transport feroviar tot va exista. Cererea de personal va fi oricum.
Problema cea mai gravă este aceea că soluțiile de compromis care deja se prefigurează la orizont şi asupra cărora se fac presiuni considerabile, ar putea aduce “mult sânge pe traverse”. Deoarece aceste soluții nu sunt ancorate în realitatea sistemului feroviar de la noi (unul sărac, subfinanțat și cu foarte multe lipsuri) și nu vin la pachet cu un minim de investiții aferente în infrastructura existentă și în vehiculele feroviare.
