vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

VIDEO Poliția Transporturi a făcut peste 500 de controale în trenuri. Bilanțul acțiunilor

În prima jumătate a anului în curs, poliţiştii din cadrul Secţiilor Regionale de Poliţie Transporturi au făcut peste 500 de controale în trenuri, pe principalele magistrale de cale ferată (300, 500, 600, 800, 900 şi secţiile de cale ferată adiacente).

controale în trenuri Declarația pe propria răspundere

Cu aceste ocazii, au fost găsite 27 de persoane care erau urmărite în temeiul legii. Pentru abateri de la lege, polițiștii au aplicat peste 9.400 de sancţiuni contravenţionale (la Legea nr. 61/1991, Legea 12/1990, la H.G. nr. 203/1994 sau la alte acte normative), valoarea lor ridicându-se la șase milioane de lei. Ca măsuri complementare, au fost confiscate bunuri în valoare de 23.000 de lei. Totodată, au fost constatate 165 de infracţiuni, dintre care 47 de natură judiciară și 92 de natură economic-financiară.

Controale în trenuri în ultima săptămână

Numai în ultima săptămână (7 – 14 iulie 2020), Poliţia Transporturi Feroviare a desfăşurat activități specifice în 447 de stații de cale ferată şi 1.104 trenuri de călători (în 385 de trenuri către/dinspre litoral şi 372 către/dinspre alte staţiuni).

De exemplu, marți, 14 iulie 2020, echipe mixte de control ale CFR Călători si ale Poliţiei TF au verificat mai multe trenuri interregio, pe relațiile București Nord – Câmpina și retur și București Nord – Ciulnița și retur. Pentru a verifica modul în care sunt respectate regulile de comportament emise de autorități pentru prevenirea și controlul răspândirii virusului SARS-CoV-2, CFR Călători împreună cu Poliţia Transporturi Feroviare (TF) continuă acțiunile desfășurate în comun.

Aceste acțiuni au ca principal scop conștientizarea, atât în rândul pasagerilor, cât și al personalului propriu, a necesității purtării măștii de protecție. În timpul acțiunilor, reprezentanții Poliției TF dispun măsuri pentru portul măștii de protecție și acolo unde este cazul aplică sancțiuni. Totodată, acțiunile comune vizează și calitatea serviciului, legalitatea călătoriei pentru descurajarea persoanelor care călătoresc fără bilet, precum şi evaluarea modului în care personalul feroviar îşi îndeplineşte atribuţiile de serviciu. CFR Călători face apel la pasageri să nu urce în tren fără bilet în situația în care la casa de bilete/ghișeu li se comunică faptul că locurile au fost epuizate. Recomandarea este valabilă și pentru persoanele posesoare de abonamente/autorizații. Nu vor fi vândute bilete pentru călătoria fără loc (în picioare).

Aceste acțiuni de control se vor derula şi în perioada următoare în colaborare cu Poliția TF, în toate trenurile de pasageri, la nivelul întregii rețele feroviare, în special în zonele generatoare de fluxuri importante de trafic, ca măsură pentru prevenirea și controlul virusului SARS-CoV-2 pe teritoriul țării noastre, a anunțat CFR Călători.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole