vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

VIDEO Poliția și Jandarmeria fac controale în gări și în trenuri, pentru purtarea măștii

Poliția și Jandarmeria au făcut și fac în continuare controale în gări și în trenuri, pentru a se asigura că pasagerii poartă măști de protecție.

controale în gări

Acțiunile Poliției privind modul în care sunt respectate prevederile Legii nr 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 continuă, a anunțat miercuri Poliția.

Astfel, Secția Regională de Poliție Transporturi București și Brigada Specială de Invervenție a Jandarmeriei Române  acționează, în aria de competență teritorială, efectuând controale atât în gări, cât și în trenurile ce au punct de plecare sau sosire Gara de Nord. Oamenii legii fac apel la cetățeni pentru respectarea tuturor măsurilor necesare prevenirii răspândirii infectării cu virusul COVID-19. ”Purtați masca de protecție și respectați distanțarea socială”, se arată în mesajul polițiștilor.

Controale în gări și în trenuri. 140 de sancțiuni în trei zile

În ultimele trei zile au fost verificate 116 trenuri de călători, fiind constatate și aplicate peste 140 de sancțiuni contravenționale.

”Reamintim tuturor că obiectivul nu este de a sancționa, ci de a veghea la respectarea legii. Pe fondul creșterii numărului de cazuri, trebuie să fim conștienți de datoria pe care o avem toți față de cei din jurul nostru, față de familiile noastre, față de toți membri comunității. Suntem și rămânem la datorie!”, se mai arată în mesajul polițiștilor.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole