vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Gigi Gavrilă: operatorii feroviari își vor primi retroactiv compensația pentru serviciul public

CFR Călători și operatorii feroviari privați care prestează servicii de transport în România își vor primi retroactiv compensația pentru serviciul public, imediat după ce cadrul legal va fi soluționat, a declarat pentru Club Feroviar președintele Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), Gigi Gavrilă. Problema a fost pusă pe tapet marți după amiază, la întâlnirea ministrului Lucian Bode cu sindicatele și conducerile companiilor feroviare.

Adrian Bărbulescu

compensația pentru serviciul public

”Este greșeala ARF. Știa toată lumea că expiră valabilitatea Hotărâri de Guvern precedente. Așa s-a întâmplat și în 2016. Trebuia ca discuțiile să înceapă încă de anul trecut, pentru a nu ajunge în sistuația actuală, când am intrat în noul an fără compensație”, a declarat pentru Club Feroviar Iulică Măntescu, președintele Federației Mecanicilor de Locomotivă.

Liderul sindical a ridicat această problemă și la întâlnirea de marți după amiază cu ministrul Transporturilor, Lucian Bode, la care a participat și președintele ARF, Gigi Gavrilă. Cu ocazia întâlnirii menționate, părțile au convenit ca toți operatorii feroviari să transmită în un punct de vedere comun, iar vineri să se convină asupra modificărilor la proiectul de Hotărâre de Guvern, pentru ca el să poată fi înaintat Executivului.

Operatorii și-au primit compensația pentru serviciul public până în decembrie

Contactat de Club Feroviar, Gigi Gavrilă a declarat că operatorii feroviari și-au primit compensațiile la timp, până la nivelul lunii decembrie 2019 inclusiv, și că în niciun caz nu există motive de îngrijorare.

”Contractele sunt în dezbatere publică. Am primit observațiile formulate de operatorii feroviari, iar acum discutăm în cadrul ARF, cu compartiomentele de specialitate. Putem să ne încadrăm în termenul de 20 ianuarie, până când proiectul este în dezbatere publică. Odată ce va apărea Hotărârea de Guvern, operatorii își vor primi banii retroactiv, pentru perioada din luna ianuarie în care au circulat fără compensație. Nu este nicio situație de criză. În anii trecuți Hotărârea apărea prin februarie-martie, iar în acest an încercăm să o promovăm în luna ianuarie”, a spus Gigi Gavrilă.

Noul mod de acordare a subvențiilor, controversat

În ultima perioadă au apărut mai multe voci critice la adresa modului cum vor fi acordate compensațiile începând cu anul în curs. Asta după ce, pe 5 decembrie, în Monitorul Oficial al României nr. 979 Partea I, a fost publicată Decizia Președintelui ARF nr. 720/22.11.2019 prin care se aprobă Mecanismul de stabilire a compensației serviciilor publice pentru transportul feroviar public de călători. Mecanismul a primit avizul Consiliului Concurenței. Instrumentul legislativ stabilește condiţiile de stabilire a compensaţiei serviciilor publice pentru transportul feroviar public de călători aferentă obligației de serviciu public.

Spre deosebire de vechiul mecanism de calcul al compensațiilor, care includea atât indicatorul tren-km cât și pe cel călători-kilometru, noul mecanism îl are la bază doar pe primul. „Începând cu data de 01 ianuarie 2020, repartizarea compensației către fiecare operator de transport feroviar se face de către ARF în funcție de un singur indicator, respectiv indicatorul <tren-km>, pe rang de tren, proporțional cu volumele de tren-km prevăzute a fi realizate în cadrul obligației de servicii publice contractate”, spun noile prevederi.

Valoarea unitară a indicatorului tren-km se va calcula diferenţiat pe rang de tren, respectiv 64% pentru rangul de tren Regio și 36% pentru rangul de tren InterRegio. În cazul în care nu este respectat un indicator minim călători-kilometru, operatorii vor fi penalizați.

CITEȘTE și Foști angajați Deutsche Bahn, autorii Contractelor de Servicii Publice de la ARF. Măntescu: Se pregătește piața pentru multinaționale

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole