miercuri, septembrie 18, 2024
spot_img

Cluj-Napoca face primii pasi pentru proiectul de metrou

Primarul Clujului, Emil Boc, a anuntat ca municipalitatea se afla in procedura pentru a publica in SEAP, in primele 10 zile din luna noiembrie, validarea licitatiei privind studiul de prefezabilitate la viitorul metrou din Cluj-Napoca, document care va stabili costurile investitiei si traseul.

„Suntem in procedura pentru a transmite pe SEAP, institutia nationala care se ocupa de licitatii, validarea licitatiei pentru studiul de prefezabilitate, asta inseamna ca dupa validare, se vor depune oferte privind acest studiu pentru metrou. Orice investitie publica peste 75 de milioane de euro presupune doua etape, studiu de prefezabilitate, urmat de cel de fezabilitate. Am angajat un consultant care ne-a ajutat la redactarea caietului de sarcini, echipa tehnica a facut o vizita la Bucuresti pentru a vedea situatia metroului de acolo, iar ceea ce noi propunem tine cont de evolutia viitoare a tehnologiei, si nu pe situatia existenta a metroului din Bucuresti, deoarece metroul viitorului nu va avea captatoare de curent cum are azi, ci va fi cu baterii electrice”, a declarat Boc.

Potrivit edilului din Cluj, tehnologia va ajuta autoritatile locale sa reduca din costurile unui astfel de proiect, iar tunelul nu va mai fi atat de mare precum in cazul tunelurilor actuale de metrou.

„Studiul de prefezabilitate va stabili traseul, costurile, schema de finantare si contributia celorlalte entitati de pe raza administrativ teritoriala, Floresti si Cluj-Napoca. Avem banii necesari pentru acest studiu de prefezabilitate in acest an, schema de finantare fiind multianuala”, a adaugat Emil Boc.

Reamintim ca in aprilie 2018, primarul Clujului a anuntat ca japonezii sunt interesati de construirea unui metrou la Cluj-Napoca. Potrivit edilului, linia de metrou ar urma sa fie construita intre comunele Floresti si Apahida, via Cluj in urmatorii 10-15 ani.

Cele doua comune fac parte din zona metropolitana Cluj-Napoca.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole