vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

CFR SA începe reabilitarea unei alte sectiuni din Coridorul IV Feroviar

CFR SA_Posada_IMG_0770Obiectivul general al proiectului constă în reabilitarea infrastructurii şi suprastructurii feroviare pentru circulatia trenurilor de călători cu viteza maximă de 160 km/h.

La 17 februarie, CFR SA a desemnat Asocierea Astaldi SpA – FCC Construccion SA – Salcef Construzioni Edili e Ferroviarie SpA – SC Thales Systems România SRL câştigătoare a procedurii de licitaţie publică pentru reabilitarea la standardele impuse pentru coridoarele europene a subtronsonului km 614 – Cap Y Bârzava (2a), situat pe Axa prioritară TEN-T 22 (Coridorul IV Pan-European) Nürnberg–Praga–Viena–Budapesta–Curtici–Simeria–Braşov–Bucureşti–Constanţa.

În cadrul acestui proiect se vor executa lucrări de terasamente şi consolidări pe 44,7 km, de construire a 13 poduri noi (dintre care 2 peste râul Mureș), modernizarea a 39 de podeţe, lucrări civile în 5 staţii de cale ferată (inclusiv halte comerciale şi puncte de oprire), lucrări de electrificare şi energoalimentare, precum şi lucrări de implementare a sistemului de siguranţă a traficului ERTMS (ETCS nivel 2 + GSMR), pe toată distanţa subtronsonului.

Sursa de finanţare pentru reabilitarea subtronsonului km 614 – Cap Y Bârzava (2a), parte integrantă a tronsonul 2 Km 614 – Gurasada, este asigurată din fonduri nerambursabile şi de la bugetul de stat, iar valoarea totală estimată a contractului este de 1.689.959.733,89 lei (fără TVA), 374 milioane euro.

Prin reabilitarea infrastructurii şi suprastructurii feroviare pe acest subtronson se asigură condiţii tehnice pentru circulaţia trenurilor de călători şi marfă cu viteze superioare de până la 160 km/h pentru trenurile de călători şi până la 120 km/h pentru trenurile de marfă, creşterea gradului de confort şi a siguranţei traficului feroviar.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole