vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

A treia încercare, sumă de trei ori mai mare. CFR Călători vrea credite bancare de 34,5 milioane de euro

Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători vrea credite bancare. Este a treia oară când lansează o licitație în acest sens, iar de această dată suma este triplă față de precedenta procedură, care a fost anulată.

CFR Călători vrea credite bancare licitație pentru transportul banilor ajutor de stat pentru operatorii feroviari Dosarul Mită la CFR CFR Călători vrea credite bancare licitație pentru transportul banilor CFR Călători vrea credite bancare Bugetul CFR Călători pe 2019

În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat marți dimineață anunțul de licitație ce are ca obiect ”Servicii financiare de acordare a unor linii de credit bancar – împărțită în 11 loturi”.

Valoarea totală estimată a contractului este de 7.617.041 de lei, de 3,3 ori mai mare decât la precedenta încercare (2.309.010 lei). De 3,4 ori mai mare este și valoarea împrumuturilor bancare pe care operatorul feroviar de stat vrea să le contracteze. Dacă la licitația lansată pe 9 iunie voia 50 milioane de lei, acum suma totală a crescut la 167.722.500 de lei, echivalentul a 34,5 milioane de euro.

CFR Călători vrea credite bancare. Licitație cu 11 loturi

Și numărul de loturi ale procedurii de achiziție a crescut, de la 10 la 11. Iată care sunt, de data aceasta, loturile licitației:

  1. Servicii financiare de acordare a unei linii de credit bancar în valoare de 17.000.000 lei

Valoarea estimată fără TVA: 771.284 lei

  1. Servicii financiare de acordare a unei linii de credit bancar în valoare de 15.500.000 lei

Valoarea estimată fără TVA: 703.405 lei

  1. Servicii financiare de acordare a unei linii de credit bancar în valoare de 13.500.000 lei

Valoarea estimată fără TVA: 612.568 lei

  1. Servicii financiare de acordare a unei linii de credit bancar în valoare de 18.000.000 lei

Valoarea estimată fără TVA: 816.868 lei

  1. Servicii financiare de acordare a unei linii de credit bancar în valoare de 9.000.000 lei

Valoarea estimată fără TVA: 408.599 lei

  1. Servicii financiare de acordare a unei linii de credit bancar în valoare de 14.222.500 lei

Valoarea estimată fără TVA: 645.264 lei

  1. Servicii financiare de acordare a unei linii de credit bancar în valoare de 14.000.000 lei

Valoarea estimată fără TVA: 635.855 lei

  1. Servicii financiare de acordare a unei linii de credit bancar în valoare de 16.200.000 lei

Valoarea estimată fără TVA: 735.082 lei

  1. Servicii financiare de acordare a unei linii de credit bancar în valoare de 17.800.000 lei

Valoarea estimată fără TVA: 807.817 lei

  1. Servicii financiare de acordare a unei linii de credit bancar în valoare de 16.500.000 lei

Valoarea estimată fără TVA: 752.288 lei

  1. Servicii financiare de acordare a unei linii de credit bancar în valoare de 16.000.000 lei

Valoarea estimată fără TVA: 728.011 lei.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 17 septembrie 2020, ora 15,00. Oferta trebuie să fie valabilă până la data de 17 decembrie 2020.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole