vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

CFiR ȘI CENAFER ȘI-AU DAT MÂNA SĂ RECONSTRUIASCĂ CEA DE-A DOUA ARMATĂ A ȚĂRII

Împreună vom schimba macazul multor destine spre domeniul feroviar

 

Echipa CFiR – Carieră Feroviară în România, a efectuat joi, 19 august 2021, o vizită la sediul CENAFER – Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară, cu scopul de a duce colaborarea la un alt nivel și de a deschide noi fronturi comune pentru a întări flota de resursă umană în domeniul feroviar.

Discuțiile, dezbaterile și analiza pe proiectele din prezent sau cele propuse, ideile și soluțiile pe care le-am prezentat, au dus către o viziune comună, fapt ce ne încurajează și ne motivează să implementăm planul comun realizat, negreșit și într-un ritm accelerat.

Radiografia situației actuale care se desfășoară în cetate pe repede înainte, chiar sub ochii noștri, este una dureroasă, pentru ambele sisteme, dar privind spre trecut, când personalul Feroviar era considerat parte din „Cea de-a doua armată a țării”, ne obligă, onorează și responsabilizează să schimbăm viitorul.

În acest sens, am hotărât, ca pentru prima dată, privatul să-și de-a mâna cu statul, pentru o viziune comună și un scop călăuzitor. Viziunea noastră comună este de a reconstrui „Cea de-a doua armată a țării”, așa cum era ea în perioada Interbelică.

Soluția e doar la noi, și doar împreună vom putea schimba macazul multor destine, astfel încât pașii lor să se îndrepte către facultățile de profil, către cursurile de perfecționare, respectiv către o carieră solidă, pe termen mediu și lung, poate chiar pe viață, într-un domeniu vital pentru orice stat.

 

Suntem de neoprit și ne vedem în VÂRF!

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole