vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Sâmbăta neagră. Un ceferist a murit în timpul serviciului, iar altul a ajuns la spital

Un ceferist a murit în timpul serviciului iar un altul a ajuns la spital în cursul zilei de sâmbătă, într-un interval de nici zece ore.

ceferist a murit electrocutat în Portul Constanța Spitalul CF Galați

Se înmulțesc alarmant cazurile de ceferiști decedați la datorie sau care ajung la spital după ce li s-a făcut rău în timpul programului de lucru.

Sâmbătă, din stația Dornești a fost raportată informația că în jurul orei 6,50 unui revizor tehnic de la Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă i s-a făcut rău în timpul serviciului și a căzut între liniile 4 și 5 de marfă. S-a avizat Serviciul 112, s-au efectuat manevre de resuscitare, iar la ora 08,10 a fost declarat decesul.

Ulterior, la ora 16,50 s-a anunțat din stația Bacău că la efectuarea reviziei tehnice la sosirea trenului 90478-1 VTR L1 MF, la ora 15,52, unui RTV (revizor tehnic de vagoane)  i s-a făcut rău. A fost avizat Serviciul 112 și a fost transportat cu o ambulanță la Unitatea de Primiri Urgențe Bacău.

Din motive lesne de înțeles, nu vom publica numele celor doi. Dumnezeu să-l odihnească pe primul și să-i dea sănătate celui de-al doilea! (A.B.)

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole