vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Cât de bine stă România la PNRR? Depinde pe cine întrebați: Crețu, Cîțu sau Ciolacu?

Dacă vineri premierul Florin Cîțu a avut doar cuvinte de laudă la adresa demarării Programului Național de Redresare și Reziliență de către România, Corina Crețu, fost comisar european pe dezvoltare regională s-a manifestat mai cu reținere. România nu se află printre țările ce au obținut de la Comisie acordul privind Programul depus.

doru.cireasa@clubferoviar.ro

Câteva detalii au fost prezentate vineri de Corina Crețu pe pagina sa de Facebook, după ce a participat, tot vineri, la o dezbatere pe tema IMM-urilor.

„Săptămâna viitoare, în plenul Parlamentului European, s-a propus realizarea unei dezbateri de urgență pe tema Programelor de Redresare și Reziliență, precum și adoptarea unei Moțiuni prin care se solicită Comisiei Europene să prezinte în forul legislativ european stadiul de negociere a acestor programe cu fiecare țară în parte”, a spus ea.

„Așteptăm acum forma finală a PNRR. Cele mai multe țări au primit deja acceptul Comisiei Europene, și sper ca Guvernul României să finalizeze PNRR-ul în urma dezbaterilor din această săptămână cu Comisia Europeană”, a adăugat Corina Crețu.

La capitolul vești bune, Corina Crețu a menționat o minimă prelungire a termenului la care banii europeni pot fi cheltuiți. „Sunt bucuroasă că am reușit să facem unele schimbări în sensul extinderii datelor de angajare a alocației fiecărei țări (până la 31 decembrie 2024) și a datelor de finalizare a lucrărilor în cazul proiectelor angajate pe PNRR (31 decembrie 2026), față de cele inițiale care erau mult mai strânse”, a spus ea.

Săptămâna viitoare, Parlamentul European ar putea adopta o moțiune în care să solicite Comisiei Europene prezentarea în forul legislativ european a stadiului de negociere a acestor programe cu fiecare țară în parte. Ar fi momentul la care românii nu mai primesc mesaje contradictorii din diferite surse pe tema PNRR.

Cîțu: Planul a fost bine primit de CE

Vineri, premierul a spus că planurile PNRR ale României au fost bine primite. „Am prezentat Comisiei Europene obiectivele noastre în ceea ce priveşte reforma, modul în care PNRR va susţine creşterea economică şi reformele. A fost foarte bine primit de Comisia Europeană, aţi văzut remarca doamnei Ursula von der Leyen că România face progrese în ceea ce priveşte reformele”.

 

 

Ciolacu: PNRR-ul României, un eșec

Programul PSD Repornim România respingerea Rovanei Plumb

Marcel Ciolacu, șeful PSD, a spus joi că vizita lui Cîțu la Bruxelles a fost un eșec. „Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este departe de a fi gata. Am discutat din nou, astăzi, cu vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, Frans Timmermans, despre problemele din PNRR şi propunerile pe care le are Partidul Social Democrat pentru a rezolva această criză. Guvernanţii nu pot ascunde eşecul vizitei de la Bruxelles! Nu au venit înapoi cu un plan finalizat. De exemplu, sunt tăieri importante pentru autorităţile locale şi pe zona de educaţie. Iar cea mai mare problemă este că nu au reuşit să convingă executivul european că vor fi în stare să implementeze planul până în 2026”, a scris Marcel Ciolacu joi pe Facebook.

 

Apatie guvernamentală. Sărăcie pe zona feroviară

Cel care aruncă o privire în lista proiectelor feroviare incluse în PNRR înțelege apatia Guvernului față de un sector care a fost declarat prioritar de către Comisia Europeană pentru 2021. Lipsesc proiecte ERTMS, proiecte „verzi”, precum ameliorarea zgomotului făcut de trenuri sau transporturi RO-LA, centrele de marfă multimodale, trenuri cu hidrogen sau baterii, electrificare linii, transport feroviar public (Clujul fiind excepția). În documentul PNRR al României  se menționează ”Optimizarea managementului traficului feroviar pe rețeaua națională și investiții aferente lucrărilor de modernizare a sectoarelor selectate din rețeaua TEN-T, cum ar fi: Arad – Timișoara – Caransebeș; Cluj – Episcopia Bihor; Brașov – Aeroport Brașov;  Timișoara  – Aeroport Timișoara; Trenul metropolitan Cluj Napoca.”

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole